6.3 C
Bistrița
vineri, martie 20, 2026

Contractul cu Supercom se prelungește a șaptea oară!

Când credeam că trecem la reciclarea deșeurilor și scăpăm de „situația de urgență” care a dus la prelungirea în repetate rânduri a contractului Primăriei Municipiului Bistrița cu firma Supercom, surpriză! Finalizarea licitației va mai dura o vreme, iar consilierii municipali vor vota proiectul prin care se solicită o nouă prelungire a vechiului contract cu încă 3 luni.

Supercom asigură salubrizarea în județul Bistrița-Năsăud în baza unui contract provizoriu care a tot fost prelungit în ultimul timp. Nimeni nu s-a înscris la licitație, până de curând, când trei operatori s-au arătat dispuși să își ofere serviciile. Este vorba despre Supercom, Rer Sud Buzău și Activ Salubritate București. Dacă una dintre aceste trei firme va câștiga licitația și va începe să lucreze, lucrurile se vor schimba, contractul viitor având condiții stricte.

Totuși, procedurile vor dura cel puțin 30 de zile, iar ultimul termen cu care a fost prelungit contractul provizoriu cu Supercom se apropie de final. Astfel, Consiliul Local Bistrița nu are de ales și mai votează încă o dată un proiect de hotărâre prin care „situația de urgență” se întinde pe alte trei luni, în aceleași condiții, tot cu Supercom.

„Motivul acestei solicitări este că în prezent procedura de atribuire a unui nou contract de concesiune a serviciului către un nou operator este în curs de desfăşurare, iar din estimările făcute de ADI Deşeuri Bistriţa-Năsăud, evaluarea ofertelor va dura cel puţin 30 de zile, având ca dată de plecare 10.05.2018, când a fost fixat termenul pentru depunerea ofertelor. Astfel, este previzibil că până la data de 04.06.2018 nu va fi semnat un contract de concesiune”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Durata acestui contract a fost iniţial de trei luni, după care a fost prelungit de șase ori. Ultimul act adiţional, cel cu numărul șase, are valabilitatea până la data de 04.06.2018.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....