5.6 C
Bistrița
joi, aprilie 2, 2026

Cu ochii-n 4 și în instituțiile publice! O bistrițeancă ar fi rămas fără telefon la Evidența Populației

O bistrițeancă ar fi rămas fără telefon chiar în timp ce aștepta după eliberarea buletinului, la Evidența Populației, din cadrul Primăriei Bistrița. Aceasta a depus deja plângere la poliție.

O bistrițeancă ne demonstrează faptul că trebuie să fim cu ochii-n patru inclusiv când mergem în instituțiile publice. Aceasta ar fi rămas, ieri, fără telefonul mobil chiar în timp ce aștepta să primească noul buletin, la Evidența Populației, din cadrul Primăriei Bistrița.

Culmea este faptul că instituția în cauză are și camere de supraveghere, dar și paznici… Posesoarea telefonului a depus plângere la poliție.

„La data de 2 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați de o femeie de 39 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de furt. Din datele oferite de aceasta, în timp ce se afla în sediul unei instituții publice a constatat lipsa telefonului, suferind astfel un prejudiciu de aproximativ 1000 de lei. Polițiștii desfășoară activități de documentare a faptei în cadrul unui dosar penal”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală