16.3 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 23, 2023

DE CRĂCIUN FII MAI BUN: Faptul că e într-un scaun cu rotile nu-l oprește să muncească și să se îngrijească de cei doi copilași

S-au căsătorit în 2010 și în familia lor au venit doi îngerași. Apoi, în 2015, Alexandru a avut un accident de muncă și a ajuns în scaun cu rotile. În 2016, soția l-a părăsit, lăsându-l cu doi copii micuți. Are grijă de ei ca de ochii din cap și muncește cu atâta dedicare, de ai spune că scaunul cu rotile e un… simplu accesoriu.

L-am găsit muncind în casa care o „reamenajează” pentru a putea trece dintr-o cameră în alta, cu căruciorul cu rotile. Alături de un prieten, sau tatăl său, Alexandru Macai lucrează cu drag și dedicare, nelăsând limitările sale să îl împiedice.

Are 31 de ani, iar în noiembrie 2015, a avut un accident de muncă. Lucra la o casă și a urcat să-i dea ceva unui coleg, pe acoperiș. A alunecat și a căzut de pe casă, zdrobindu-și coloana la T5 și T6. A ajuns astfel să stea întins în pat.

Ca și cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, soția sa, cu care era căsătorit din 2010, a divorțat de el, la doar câteva luni de la accident. A plecat în Germania și l-a lăsat pe Alexandru cu doi copii mici: Patricia, de nici cinci anișori, și Remus, de trei anișori.

A făcut terapie și exerciții, reușind să se ridice din pat pentru a se așeza într-un scaun cu rotile. Și abia din ianuarie, anul acesta, a reușit să se îmbrace singur și să meargă singur la baie.

Există șanse să-și revină, dar exercițiile pentru recuperare sunt foarte scumpe. O internare, pentru o serie de exerciții, costă și 3.000 de lei. Prin Casa de Asigurări, face recuperare doar o dată la trei luni sau șase luni. Și e ca și cum nu ar face deloc.

De curând a început să-și simtă, parțial, piciorul stâng, semn că lucrurile ar putea merge înspre bine. Dar din pensie și ajutorul de la stat, nu prea are cum să plătească recuperarea.

Deși în cărucior cu rotile, nu se lasă bătut. Baia, la casă, toată a făcut-o el: de la instalații, la pus gresie și faianță etc. A construit un cuptor și face chiar și șeminee artizanale, decorative. Are o pasiune pentru pescuit și cultivarea de pleurotus. Face tot ce poate și nu se plânge. E harnic și dedicat, în special când se gândește că trebuie să le ofere copiilor săi ceva mai bun.

Patricia e acum în clasa 0, iar Remus e la grădiniță. Îi iubește enorm de mult, iar copiii îl iubesc la fel de mult. Are grijă să nu le lipsească nimic.

Totuși, întrebați ce și-ar dori de Moș, am aflat că Patricia visează la o păpușă mare, interactivă. Iar Remus, la o mașină de teren cu telecomandă, ca să poată merge liniștit peste terenul accidentat din curte.

Alexandru și-ar dori foarte mult să-i fie acoperite cheltuielile cu recuperarea. Exercițiile le-ar putea face la Clinica Sanovil, înainte având de mers la Mureș sau Oradea. Astfel, dacă ar reuși să se pună pe picioare, la propriu, ar putea face mult mai multe pentru copilașii lui.

Bineînțeles, orice ajutor le e bine venit. Chiar dacă stau în aceeași curte cu părinții lui Alexandru, nu le este ușor.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=-Wvb8RsSyDo&feature=youtu.be” /]

Cum ajutăm:

Pe Alexandru îl găsiți pe Facebook sau la numărul de telefon 0263/229168.

Cont bancar:
Banca Transilvania
Nume: MACAI PETRU ALEXANDRU

CONT : EURO
RO44BTRLEURCRT0239499501
SWIFT:. BTRLRO22
BTRLRO22XXX

CONT: RON
RO94BTRLRONCRT0239499501

Donațiile se vor strânge lângă podul Budacului, pe strada Mihai Viteazul, lângă Biserica Greco Catolică Mihail și Gabriel. O persoană va fi acolo joi, 13 decembrie, de la 15:00-16:30.

De asemenea, vă vom anunța programul de primire al coletelor și pentru joi, 20 decembrie, și vineri, 21 decembrie.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă la Michaela’s Brasserie, Transmixt, Masterfoam și Tehnoprod Plast SRL

Michaela’s Brasserie are nevoie de ajutor cofetar, brutar – patiser și ospătar. Transmixt caută șoferi de autobuz. Se oferă salariu corect, bonuri de masă, condiții de lucru moderne, instruiri dedicate și alte avantaje specifice. Ce alte locuri de muncă sunt diponibile în Bistrița:

Cel Mai Cool Desert – Bubble Waffle – a ajuns la Năsăud!

Copiii și adolescenții din Năsăud sunt în extaz, de ieri! Cel mai cool desert – bubble waffle – a ajuns și în orașul lor! Cei doi foști colegi de liceu și-au extins afacerea delicioasă, deschizând un punct și în orașul academicienilor - Năsăud.

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest sunt invitați la Oradea pe 14 septembrie să se înscrie în programul ScaleOut 4X10, organizat de RBL și ING Bank

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) sunt invitați la Oradea, pe 14 septembrie 2023, cu ocazia lansării ScaleOut 4x10 - program de scalare organizat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și ING Bank România.