20.7 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

De mâine, 21 iulie, poți să-ți ridici personal pubela albastră de la sediul Supercom

Programul de distribuire gratuită a pubelelor albastre, achiziționate pe fonduri europene, va continua în lunile următoare, transmite ADI Deșeuri. De luni, 21 iulie, bistrițenii pot să ridice și personal pubela albastră. 

Pentru eficientizarea procesului de distribuire și pentru ca pubela albastră să ajungă mai repede în gospodăriile dumneavoastră, avem rugămintea către toți cetățenii care aveți posibilitatea și disponibilitatea – să vă ridicați pubela albastră de la sediul Supercom.

Acesta se află pe str. Drumul Cetății, nr. 11, vis-à-vis de Rombat.

Puteți să vă ridicați pubela albastră de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00, pe baza actului de identitate.

Acum puteți contribui și dumneavoastră direct la efortul nostru de a colecta selectiv corect deșeurile, ridicând personal pubela albastră de la sediul Supercom. Printr-un gest simplu, facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat.

Cei care nu au intrat în posesia pubelei galbene sau a pubelei verzi, le pot solicita și primi tot de la sediul Supercom SA, concomitent cu pubela albastră”, precizează ADI Deșeuri BN.

Programul de distribuire a pubelei albastre continuă în perioada 21 – 25 iulie 2025 în municipiul Bistrița

Pubelele albastre se vor distribui între orele 16.30 – 21.00, conform calendarului de mai jos:

  • 21 iulie 2025 – străzile Eroilor, Narciselor, Cezar Boliac, Nicolae Drăgan, Griviței, Strâmbă, Valeriu Braniște;
  • 22 iulie 2025 – străzile Valeria Peter Predescu, Aleea Sălciilor, Împăratul Traian, Pietrosu, Dumbravei, Călimani, Carpați, Someșului, Înfrățirii, Nicolae Bălcescu, Rodnei;
  • 23 iulie 2025 – străzile Simpozionului, Serelor, Șesului, Moșilor, Luncii, Prundului, Abatorului, Cantonului, Crainimătului;
  • 24 iulie 2025 – străzile Prof. Livius Gubesch, Zăvoaie, David Gălățan, Franz
    Schreiber, Mălinului, Victor Moldovan, Mircea Călușeriu, Socului, Oscar Skrabel;
  • 25 iulie 2025 – străzile Falezei, Profesor Vasile Haja, Profesor Horvath Pal, Ion Pop Reteganu.

Vă rugăm să țineți cont de acest program și să fiți acasă pentru a prelua aceste pubele! Vom avea pe mașină și pubele galbene și pubele verzi pentru a fi distribuite gospodăriilor ce nu au primit acești recipienți anterior.

Pubelele vor fi predate in urma prezentări actului de identitate de către locatarul gospodăriei și în baza semnării unui proces verbal de predare-primire”, completează cei de la ADI Deșeuri BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: