0.5 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

De unde ar proveni cei 12.000 de euro care ar fi fost furați de angajații spitalului

Vadim Malogolovenko a depus o plângere penală împotriva angajaților Spitalului Județean de Urgență Bistrița, pe care îi acuză de furt. Basarabeanul susține că i s-ar fi furat o sumă mare de bani, chiar când a ajuns în unitatea de primiri urgențe a spitalului. De unde ar proveni banii furați:

Ieri, trei angajați ai Spitalului Județean de Urgență Bistrița au fost luați pe sus, chiar de la locul de muncă, fiind acuzați că au furat un pacient, care a ajuns, în stare gravă în UPU în data de 14 aprilie, dimineața. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Este vorba despre Vadim Malogolovenko, fotograful de 31 de ani cu dublă cetățenie moldovenească și ucraineană. Acesta a depus o plângere la poliție în acest sens, susținând că avea asupra sa 12.000 de euro când a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, bani care ulterior nu i-a mai primit înapoi.

Suspecți de furtul banilor sunt o femeie de serviciu, un brancardier și o angajată de la registratură. Cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore. Mai multe detalii puteți afla AICI.

Întrebarea care se află pe buzele tuturor este: de unde avea fotograful, care se afla în tranzit prin țara noastră, atâția bani la el? Acesta ar fi spus că are banii de la firma de construcții pe care o deține în Odessa.

Potrivit acestuia, deține în Odessa o firmă de construcții, de care s-ar ocupa și soția sa. Aceea ar fi fost sursa principală de venit a familiei. Fotografia ar fi mai mult un hobby pentru ucraineanul împușcat de 6 ori în localitatea Cepari.

Surse din anchetă spun că și în autoturismul cu care circula Vadim Malogolovenko și călăul său s-ar fi găsit o sumă importantă de bani. Vadim Malogolovenko a fost găsit de un agricultor pe un câmp, plin de sânge, fără niciun rucsac sau bagaj asupra sa.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.