18 C
Bistrița
miercuri, mai 1, 2024

Primaria Bistrița bagă bani grei anul acesta în Dealul Cocoș! 6 milioane Euro merg numai pe sania de vară

Primăria Bistrița continuă să investească în Dealul Cocoș, în zona numită pompos Wonderland. Doar 6 milioane de euro vor merge anul acesta pe o sanie de vară. Se investește și într-un parc și în extinderea traseelor de downhill.

Săptămâna aceasta, Consiliul Local și-a dat okey-ul pentru studiul de fezabilitate pentru o nouă facilitate ce urmează a fi amenajată în Wonderland. Este vorba despre o sanie de vară, investiție estimată la nu mai puțin de 29 de milioane de lei (adică aproximativ 6 milioane de euro).

Investiția ar urma să fie realizată în urma unui credit de tip leasing, care, potrivit edilului Ioan Turc, ar urma să fie plătit chiar din încasările instalației, ce ar urma să funcționeze pe tot parcursul anului.

De asemenea, potrivit proiectului de buget prezentat de primarul Ioan Turc zilele trecute, în Dealul Cocoș vor mai merge 2,5 milioane de lei, tot dintr-un credit, pentru amenajarea unui parc.

Va fi extins și bike park-ul de pe Cocoș, prin realizarea de noi trasee de downhill cu 20.000 de lei și vor fi realizate mai multe studii pentru un viitor cartier de locuințe, dar și un studiu geotehnic pentru un complex olimpic de natație ce va fi amenajat tot acolo.

Pârtia de schi distrusă de alunecările de teren… care însă nu pun în pericol restul investițiilor

De ce se continuă să se bage bani într-o zonă afectată serios de alunecările de teren nu se știe. La ultima întâlnire cu presa, primarul Ioan Turc spunea că cele mai recente studii geo, prezentate și în studiul de fezabilitate al saniei de vară, spun că nu există pericole și că există soluții ca investițiile să nu fie „anulate” de eventualele alunecări de teren.

Vă reamintim faptul că pârtia de schi de pe Dealul Cocoș a fost afectată de alunecări de teren în mai multe rânduri. Prima a avut loc în 2018 și a afectat lacul de acumulare al tunurilor de zăpadă. Pentru remedierea problemei a fost alocată suma de 1,7 milioane de lei.

O altă alunecare de teren a avut loc acum doi ani, în 2021. Atunci s-au alocat încă 400.000 de lei pentru „întreținere”.

Foto: Arhivă

Mai puteți citi:

Când nu ești atent nici la copy-paste: au încurcat Sibiul cu Bistrița la studiile pentru sania de vară din Wonderland

Primarul Ioan Turc despre SF-ul saniei de vară: „Nu există niciun fel de suspiciune cu privire la validitatea și corectitudinea studiului”

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Ce are mă dealul ăla păcătos de v-a furat la toți mințile să îngropați cu nemiluita bani în mocirla aia infectă de acolo??!! Alo! Treziți-vă! Voi chiar nu mai aveți altceva mai bun de făcut în orașul ăsta nenorocit??

  2. DA. a aparut Bistrita la pro tv unde ecologistul Balan a spus ca Turc l-a facut fericit pe Cretu fostul artizan si inventatorul Wonderlandului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: