17.6 C
Bistrița
joi, august 27, 2026

Deputatul Daniel Suciu îl acuză pe Turc de ipocrizie

Administrația Turc ia un credit de cinci milioane de euro pentru a finanța proiecte rămase din administrația PSD. Deputatul Daniel Suciu l-a acuzat de ipocrizie pe noul primar al Bistriței. „Nu a mai mers să le spună la bistrițeni de bazaconia de la Gară, că acuma ia bani împrumut pentru a o face”, a declarat social-democratul.

Primăria Bistrița ia un credit de cinci milioane de euro pentru a cofinanța proiecte pe fonduri europene. E vorba de proiecte rămase din vechea administrație.

Primarul Ioan Turc ne „încalță” cu un împrumut URIAȘ din bancă

În cadrul unei conferințe de presă, deputatul Daniel Suciu îl acuză pe primarul Ioan Turc de ipocrizie.

„În campanie, acesta explica că va merge la cei din zona Gării să le spună despre bazaconia pe care vor să o facă acolo, despre acea agresiune împotriva bistrițenilor (n.r. – centrul intermodal). Și acuma ia banii pentru a cofinanța exact aceste proiecte ale administrației PSD”, a declarat Daniel Suciu.

Totodată, social-democratul l-a acuzat pe primar că se ascunde după degete și în problema cu cerșetorii,.

„Nu a rezolvat nimic. Deși în campanie se lăuda că ne scapă de ei, acum spune că nu poate din cauza poliției locale. Păi și în campanie poliția locală era subordonată IPJ. Dar are pârghii pe care le poate folosi. Ar trebui să se pună domn primar la punct cu colegii de partid, mai bine zis cu mai tânărul său coleg de la Năsăud, și să vadă ce pot face cu cerșetorii. Că a promis că ne scapă de ei, dar a mințit”, a mai spus deputatul Daniel Suciu.

Acuzele sale la adresa nouii administrații locale, în video de mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: