0.4 C
Bistrița
luni, decembrie 15, 2025

Alessia dansează cu îngerii! La două luni de la administrarea medicamentului minune, micuța a murit!

Alessia, fetița care avea șanse la o viață cât de cât normală, v-a înduioșat inimile, astfel încât ați donat pentru ea. Suma colosală pentru tratamentul minune s-a strâns. Din nefericire, după administrarea lui, starea de sănătate a micuței s-a deteriorat, iar în urmă cu puțin timp a plecat printre îngeri!

În luna august 2020, un grup de mămici organizau pe Pietonal un târg caritabil. Beneficiar era Alessia, o fetiță care avea atunci un an și trei luni de zile, și care suferea de SMA1.

Banii care s-au strâns au fost destinați achiziționării tratamentului minune – Zolgensma – care oprește evoluția bolii și care este, totodată, cel mai scump medicament din lume – 2.1 milioane dolari.

V-ați mobilizat și ați dăruit, astfel că din Bistrița s-a strâns o sumă frumușică.

Ai lucruri în casă, în stare bună, pe care nu le mai folosești? Donează-le pentru Târgul Caritabil și oferă-i Alessiei o șansă la viață:

BRAVO! Peste 20.000 de lei strânși pentru Alessia, în cadrul târgului caritabil

Pic cu pic, suma colosală de care era nevoie s-a strâns, medicamentul a fost achiziționat, iar în 11 noiembrie 2020, Alessiei i-a fost administrat tratamentul la București.

Din nefericire, la două zile distanță, Alessia a făcut febră, iar apoi starea ei s-a degradat treptat. În 19 noiembrie a făcut stop cardio-respirator, și deși a fost readusă la viață, a rămas pe Terapie Intensivă, intubată.

Astăzi, în jurul orei 14.00, mama Alessiei a anunțat că fetița ei a pierdut lupta și a plecat printre îngeri.

Mesajele de durere au curs, mai ales că Alessia a adunat în jurul ei o comunitate de mii de oameni…

Redacția Bistrițeanul.ro transmite sincere condoleanțe familiei Alessiei!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos: