13.4 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

În sfârșit: Primarul Ioan Turc anunță un control intern la serviciul Urbanism, care să lămurească situația celor două PUG-uri

În urma articolelor publicate de Bistrițeanul.ro referitoare la problemele din urbanismul bistrițean, primarul Ioan Turc a decis să reacționeze. Edilul anunță un control intern la serviciul Urbanism, care să lămurească situația celor două PUG-uri.

Primarul Ioan Turc a reacționat, în urmă cu puțin timp, „în legătură cu unele judecăți de valoare lansate recent în spațiul public, care, în mod categoric, se circumscriu unei campanii de defăimare”.

Edilul recunoaște că a aflat „despre posibila existență a mai multor variante de PUG, fapt care, dacă este adevărat, este foarte grav. De altfel, în ședința de joi a Consiliului Local, am subliniat că, personal, nu sunt organ de anchetă, dar că sunt decis să limpezesc o situație încurcată moștenită de la predecesorii mei.

În consecință, am dispus un control intern, care va demara luni și va clarifica în ce măsură cele semnalate se confirmă”, a subliniat primarul Ioan Turc. 

Primarul Bistriței consideră, de asemenea, că „orice se construiește în Bistrița trebuie să respecte toate condițiile de legalitate și să contribuie la creșterea confortului urban”.

Ioan Turc este de acord că solicitările care vin atât din partea persoanelor fizice și a antreprenorilor trebuie să primească o soluție pertinentă în termenul prevăzut de lege.

Imediat după preluarea mandatului, am demarat procedurile pentru realizarea unui nou Plan Urbanistic General, cel mai complex document care stă la baza evoluției unui oraș.

Atacurile consecvente și interesate ale unora nu mă deturnează de la ceea ce știu că am de făcut în folosul bistrițenilor”, a concluzionat primarul Ioan Turc.

Ce anume a generat această reacție din partea primarului Ioan Turc descoperiți accesând linkurile de mai jos: 

EDITORIAL: Dacă primarul Turc nu-i organ de anchetă, să vină procurorii să ne zică după ce PUG s-a dezvoltat Bistrița. Cel adevărat sau cel fals?!

SENZAȚIONAL: Primăria Bistrița a lucrat și a emis acte raportat la două PUG-uri

PRIMIM LA REDACȚIE: Găselnițe „legale” pentru a construi în continuare blocuri și mai mari între case, deși aparent nu se va mai putea

PRIMIM LA REDACȚIE: Interese ascunse din spatele modificărilor Planului Urbanistic General. Cui folosesc?!

Foto @ Ioan Turc 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!