26.5 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

Deputatul Robert Sighiartău, invitat la zeci de întâlniri cu parlamentarii din Congresul și Senatul american, Pentagonul și Departamentul de Stat

În contextul împlinirii celor 25 de ani de parteneriat strategic între România și SUA, deputatul Robert Sighiartău a făcut parte din delegația României în Statele Unite, participând la o serie de întâlniri cu oficialii americani.

Deputatul Robert Sighiartău a avut parte de zeci de întâlniri cu Departamentul de Stat, Pentagonul, parlamentarii din Congresul și Senatul american și think-thank-uri relevante din politica americană.

Totodată, deputatul Robert Sighiartău a discutat și cu reprezentanți din comunitatea evreiască și, nu în ultimul rând, cu diaspora românilor din SUA.

În toate aceste întâlniri am avut un mesaj comun:

flancul estic al NATO trebuie întărit și mai mult pentru ca cetățenii români și europeni să se bucure de securitate sporită în contextul războiului din Ucraina

rolul României în UE mai accentuat – provider european de energie

programul Visa Waiver – românii nu ar mai trebui să stea la cozi pentru a obține o viză.

Mulțumiri speciale E.S Ambasadorului României Andrei Muraru pentru tot ceea ce face în folosul națiunii noastre. Dumnezeu să binecuvânteze România ! God bless USA !”, a mai transmis Robert Sighiartău.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.