1.6 C
Bistrița
luni, noiembrie 4, 2024

Din instructor de dansuri l-ați făcut senator! Acu nici nu mai joacă pentru bani, stă pitit și ia indemnizația

Poate nu știați, poate v-a scăpat sau poate ați uitat de când nu l-ați văzut… Dar Ioan Simionca este unul dintre cei șase parlamentari din Bistrița-Năsăud, mai exact unul din cei doi senatori ai județului în care ne ducem traiul.

Aflați despre el că e bine sănătos, deși n-a prea fost văzut și auzit în ultima vreme. Omul își ia leafa și se face că e senator. Cine să-l verifice…?!? Voi?! Da’ ce, fiți sinceri, când l-ați votat v-ați gândit că e bun în politică sau la dans? Noh, pe ce-ați dat votul, aia ați primit de la el.

Lui Ioan Simionca i-ați  schimbat acum 3 ani viața și a ajuns ce n-a visat vreodată: ditai senatorul. A candidat pe listele ALDE, partidul de umplutură politică făcut din resturi liberale supărate.

Așadar, din instructor de dansuri care muncea cât de cât pentru un bănuț, Simionca a căpătat ditai aura politică de senator, cu remunerație pe măsură și loc în față în toate bisericile pe unde merge. Din momentul ăla, a intrat în vacanță, că el cu politica nu le-a avut niciodată. Mai mult cu dansurile și învârtita de pe Someș.

Vrem să vă informăm, că ultima dată a fost văzut într-o conferință de presă în 26 iulie anul curent, iar penultima dată în 19 aprilie, tot anul curent. De atunci nu l-a mai văzut nimeni, da’ cică negociază votul din Parlament cu PSD… Că știți, s-o fi certat Dăncilă cu Tăriceanu la tv, dar Radu Moldovan și Ioan Țintean încă nu. Încă sunt într-un concubinaj politic excelent. Contra vot, stau călduț pe funcții, că are balta pește și bugetul bani din care să-i plătească.

În 27 august, într-o zi când n-aveam de lucru și ne-am gândit să verificăm ce fac parlamentarii noștri pe la locul de muncă, ia ghiciți cine a ieșit cel mai puțin activ?! Exact! Ioan Simionca, senatorul ALDE care în aproape 3 ani de mandat a luat cuvântul de 8 ori.

Atât s-a putut. Și a semnat vreo 40 de inițiative legislative. Știți cum vine asta? Un coleg propune și el, dacă îi zice Tăriceanu sau Viorica Dăncilă, ba chiar și Radu Moldovan, semnează.

Săptămâna trecută, iar n-am avut de lucru și l-am căutat de senatorul Ioan Simionca să ne spună și nouă cum a ridicat mânuța când s-a votat Legea Recursului Compensatoriu, prin care s-au eliberat din închisori mii de infractori, iar unul, din prea mult entuziasm, a omorât părinții unei constănțence, care le-a trimis parlamentarilor o scrisoare prin care le cerea să retragă acea lege.

Ei, ce credeți? L-am găsit pe Simionca să ne răspundă la întrebări?! NU. Din greșeală, o fi crezut că suntem de la PSD, ne-a răspuns la telefon și apoi ne-a expediat urgent că era în „comisie”, avea de lucru. Am insistat, l-am rugat să binevoiască să ne zică trei cuvinte. Pace bună cititorule, n-a vrut, s-a dat de negăsit!

Cam ăsta e Simionca, senatorul ALDE, de Bistrița-Năsăud. Pe el l-ați făcut din instructor de dansuri politician. Acum, să n-avem pretenții, nu?! La politică nu le are, dar cum joacă el electoratul cu aura de sfând n-o fac mulți.

Și acum, să munciți mult și bine să aibă senatorul Simionca și ceilalți 500 de paralmentari din ce să-și ia leafa!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GUMIX Bistrița: Servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație! Inclusiv HOTEL pentru cauciucuri

Băieții de la GUMIX aduc bistrițenilor servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație. Profesionalismul...

Descoperă duo-ul perfect pentru o igienă bucală corespunzătoare!

Menținerea unei igiene orale corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dinților și a gingiilor. În ultimii ani, tehnologia a adus o serie de inovații în domeniul îngrijirii dentare, cele mai notabile fiind irigatorul bucal și periuța de dinți electrică.

Mare fan PIZZA?! NU rata evenimentul de la Colina Unirea, din weekend! E cu degustare: diferite tipuri de pizza gourmet, chiar pizza dulce!

Dacă iubești pizza și vrei să o încerci în toate combinațiile posibile, chiar rare - gourmet,...