30.1 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

DNA va ancheta peste 1.000 de firme, bănuite de fraudarea fondurilor publice. Printre ele, 12 firme din Bistrița-Năsăud

Mai bine de 1.000 de firme vor fi anchetate de Direcția Națioanlă Anticorupție, fiind bănuite de fraudarea programului de sprijinire a firmelor afectate de pandemie. Printre ele se numără și 12 din Bistrița-Năsăud.

Statul român a acordat finanțări de până la 200.000 de euro firmelor care s-au înscris în Programul Măsura 3 pentru IMM-uri. Sunt granturi nerambursabile pentru proiecte specifice propuse de firme pentru a-și mări producția în următorul an. Acestea sunt finanțate din fonduri europene.

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunțat că ministerul pe care îl conduce a depus plângere penală. Potrivit Radio Europa Liberă România, cele 1.100 de firme ar fi depus aplicații suspecte, cu 48 de ore înainte de finalizarea proiectului.

Firmele ar fi știut exact ce numere să completeze în aplicație pentru a primi banii statului, dar și pentru a obține cel mai mic procent posibil de finanțare proprie în proiecte.

Din sesizarea penală reiese că reprezentanții Ministerului Economiei bănuiesc că anumite persoane care au avut acces la platforma de aplicații au divulgat înainte cu 48 de ore de închiderea programului care sunt ultimele procente de cofinanțare care luau granturi. Se pare că Ministerul Economiei nu are indicii asupra persoanelor vinovate.

Din Regiunea Nord-Vest, din care face parte și Bistrița-Năsăud, 5.196 de societăți comerciale s-au înscris în proiect. Din acestea, 243 de firme sunt suspecte că ar fi „înșelat” programul. Majoritatea firmelor suspecte sunt din județul Cluj. Printre ele se numără însă și 12 din Bistrița-Năsăud.

Bugetul alocat pentru aceasta regiune a fost de aproape 282 de milioane de lei. 80% din aplicațiile câștigătoare din această regiune au fost depuse în ultimele 48 de ore, dintre care mai mult de jumătate au completat procentele de cofinanțare la limită.

Foto: digi24.ro

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.