5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Doctorul Mureșan Gavrilaș, în lacrimi: Statul își bate joc de pacientul cu nevoi paliative!

Avem la Bistrița un spital privat de trei milioane de euro. Totuși, pacienții cu nevoi paliative nu vor beneficia în acest an de servicii medicale în baza asigurării se sănătate. Directorul SANOVIL, dr Mureșan Gavrilaș a explicat de ce.

Directorul Clinicii Sanovil, Dr. Mureșan Gavrilaș, a ținut ieri o conferință de presă în care s-a arătat extrem de supărat. Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu permite pacienților cu nevoi paliative să își folosească asigurarea medicală pentru plata serviciilor medicale din Spitalul de Recuperare Medicală, Oncologie și Îngrijiri Paliative.

Acesta a fost construit la Bistrița cu 3 milioane de euro, din fonduri private. Despre inaugurarea spitalului puteți reciti mai jos: 

FOTO: SANOVIL a deschis Spitalul de Recuperare, Oncologie și Îngrijiri Paliative, o investiție de 3 milioane de euro

După ce a finalizat investiția, directorul Mureșan Gavrilaș s-a adresat CJAS Bistrița-Năsăud, pentru a semna contractul pe cele 62 de paturi nou înființate. Acest lucru i-a fost însă refuzat.

 

Vreau să înțelegeți că am avut în centrul gândirii noastre pacientul. Asta nu se întâmplă în organizațiile naționale, cum ar fi Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care ar trebui să pună pe primul loc pacientul.

Se vorbește că în România nu se construiesc spitale, dar spitalul nostru este construit în ultimii trei ani. Te duci la Contractări, ți se spune că niciun pat nu poate fi contractat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Asta înseamnă că toți pacienții care vor veni la noi nu își vor putea folosi cardul de sănătate și nici banii pe care ei i-au investit și i-au plătit în fiecare lună la sănătate.

Dacă doresc să își folosească acești bani trebuie să se ducă să se trateze în alte locuri, în alte spitale de stat… Deși noi am venit cu un spital nou, nu putem intra în acest an în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Nu ni se spune de ce. Mi s-a pus în față un document care spune că spitalele private vor rămâne în contract cu același număr de paturi cu care au fost la 31 decembrie 2020”, a explicat dr. Mureșan Gavrilaș.

În momentul de față, Clinica Sanovil are un contract încheiat anterior datei de 31 decembrie 2020. Este un contract încheiat pentru cele 62 de paturi destinate pacientelor din clinica de obstetrică – ginecologie, neonatologie ori chirurgie. 

Noi în momentul acesta avem un număr de 62 de paturi în contract cu Casa. Deși avem 82 de paturi, dar suntem în regulă, deoarece avem 75% din paturi contractate. Eu nu înțeleg de ce discutăm despre paturi și nu discutăm despre pacienți, nu înțeleg. Pentru că pacienții trebuie să beneficieze de asigurarea lor. Și ei ar trebui să își poată folosi asigurarea oriunde li se oferă posibilitatea să fie tratați. La noi în județ numărul paturilor contractabile este de 1280. Dar în calitate de cumpărător de servicii medicale, Casa poate să contracteze 2000 de paturi. Nu e nicio problemă, pentru că nu ea plătește patul…

Pacientul are posibilitatea să se ducă pentru tratament unde dorește, pentru că are asigurarea.  Sunt banii pe care statul i i-a luat. Și atunci la sfârșit de lună te întreabă spitalul x câți pacienți ai avut, iar plata se face după asta. Deci vă rog să mă înțelegeți, nouă nu ne trebuie bani. Credeți-mă, spitalul ăsta este făcut cu bucurie…”, a explicat directorul Sanovil, dr. Mureșan Gavrilaș. 

Dr. Mureșan Gavrilaș s-a arătat uluit de faptul că în fața unui spital nou, construit din fonduri private, mai pot exista reacții de genul „Domnule, descurcă-te, că nu ne trebuie…!”

„Noi o să ne descurcăm. O să fie pe bani. Să ne ferească Dumnezeu pe toți să avem un pacient terminal, care stă acasă șase luni… Noi toți avem și obligații față de oamenii cu care trăim, nu numai drepturi. Și încă mentalitatea românească zice să ai grijă de omul bolnav. Un pacient bolnav ar trebui să plece dincolo cât de cât împăcat. Secția noastră asta face. Eu am sperat să pot să încep cu un contract cu Casa, dar în aceste condiții secția își va începe activitatea de la întâi august. Iar oamenii vor plăti serviciile fără a-și folosi asigurarea medicală”, a mai spus cu lacrimi în ochi dr. Mureșan Gavrilaș.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Pe bune? Si vreti sa va si credem ca ceea ce faceti o faceti doar in folosul cetateanului? Ce ar fi sa ne explicati de ce o nastere are acelasi cost atat pt femeile asigurate cat si pt cele neasigurate, nu cumva pt cea asigurata va deconteaza si CAS aceeasi suma? Am fost in aceasta situatie si am ramas surprinsa sa vad ca, colega mea de salon, neasigurata fiind, a platit aceeasi suma ca si mine care eram angajata. Mie mi s-a cerut cardul, ei nu. De ce, atunci cand mergi cu bilet de trimitere, pt o consultatie la un medic specialist, ti se cere sa platesti pt ecografie? Biletul e doar pt faptul ca medicul te intreaba pt ce ai venit, pt cele 5 sau zece minute acordate?

  2. Cel mai corect este ca ” asigurarea medicala de sanatate ” sa poata fi folosita la serviciile medicale atat la stat cat si la privat , LA NIVELUL PRETURILOR PRACTICATE DE/LA STAT si diferentza de pretz, s-o plateasca beneficiarul de servicii , daca pretul la privat depaseste acest nivel . Cine are bani, n-are decat sa merga acolo unde doreste … Eu nu vad nici un ” rau ” in asta .
    ALTCEVA ESTE RAU IN ACEASTA TZARA si anume faptul ca se permite ca medicii de la stat sa activeze si la privat … si de fapt ei nu fac altceva decat de la stat recruteaza clientii si-i duc pentru tratamente la privat .
    EI… ASTA-I ADEVARATA PORCARIE ORDINARA ! Trebuie data o lege, prin care medicii sa poata desfasura activitati private, dar sa nu aiba voie sa munceasca decat ORI LA STAT, ORI LA PRIVAT , in nici un caz si una si alta, profesand aceiasi ” activitate ” . Daca desfasoara alte activitati ” NECONCURENTE ” si care sa nu fie in domeniul medical in care isi desfasoara activitatea la stat … este cu totul altceva .
    NO ASTA-I BAIUL BAIULUI !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.