16.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

DOLIU: A murit badea Vasile Dâncu din Runcu Salvei… „Un fenomen. Un țăran autodidact care și-a depășit condiția”

Tristețe și doliu în Runcu Salvei și în lumea literară care l-a cunoscut pe badea Vasile Dâncu. Poetul în vârstă de 79 de ani s-a stins azi-noapte. „A fost un fenomen: un țăran autodidact care și-a depașit condiția. A plecat din sat de două ori: prima dată să intre în Istoria Literaturii și Acum. Sper ca Dincolo să fie acea lume pe care a trăit-o, a visat-o și scris-o în cărți!”, a scris nepotul său, Vasile George Dâncu…

 

„…durerea nu-i dă târcoale. Vasile Dâncu nu tânjeşte de-adevăratelea după depărtări. Cu fiecare opincă preschimbată în corabie, el vrea să spună, cu infinit orgoliu, că adevăratele călătorii sunt ale minţii şi, mai presus de toate, ale meşteşugului punerii gândului în cuvânt potrivit…”, scria Irina Petraș referindu-se la Vasile Dâncu.

 

Fixat sunt pe veci pe-o culme de deal,
n-am zepelin, n-am aripi
doar bietul dor de ducă
îmi poartă gândul
prin multele cetăţi.
Mi-s drumurile scurte
şi se suprapun
ca firele de aţă pe un ghem.
Nu ştiu nici una din marile minuni
ce trebuie văzute
măcar o dată-n viaţă,
nici jalea atâtor dezrădăcinaţi
dorind să-şi aşeze
numai pentru-o clipă
tâmpla pe o glie
în satul lor natal”
(Fixare).

Când, demult, a început să vorbească în versuri despre dealurile sale, a descoperit şi forţa Poeziei însăşi, aceea de a purta gândul, de a transporta, metaforal, spre orice zări...”, remarca Irina Petraș, președintele Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca.

Nepotul său, Vasile George Dâncu, directorul Editurii Școala Ardeleană, a anunțat, în această dimineață: „A fost un fenomen: un țăran autodidact care și-a depașit condiția. A plecat din sat de două ori: prima dată să intre în Istoria Literaturii și Acum. Sper ca Dincolo să fie acea lume pe care a trăit-o, a visat-o și scris-o în cărți!

Chiar de n-am acoperire-n aur
pentru multe
din versurile mele
tu iartă-mă, zeiță,
sunt truditor cu sapa.

Lasă-mă la miezul
fiecărei nopți
când nimeni nu-i în templu
să vin și să-ți închin
a mea pentru tine
de laudă cântare.

(Pentru Minerva)

Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: