14.8 C
Bistrița
marți, aprilie 23, 2024

Donezi și câștigi produse locale! Oferta Ținutului Haiducilor:

Asociația Ținutul Haiducilor Târlișua vine cu o propunere inedita privind redirecționarea cotei din impozitul pe venit. Aceștia au în plan ridicarea unui centru pentru tinerii cu dependențe. Iar cei ce donează pentru acest proiect au parte de oferte…în cadrul Ținutului. AFLĂ detalii:

Cu toții plătim dări și taxe la Stat. Dar, o dată pe an, avem opțiunea de a alege ce facem cu o cotă parte din impozitul pe venit. Acesta poate fi direcționat, pe baza unui formular, către cine vrem.

În acest context, Asociația Ținutul Haiducilor Târlișua vine cu o propunere inedită.

CINE SUNT :

Suntem o asociație condusă de tineri, absolvenți a unor facultăți de prestigiu, care se ocupă cu dezvoltare satelor din zona montană a Țibleșului, creând comunicare și colaborare între producătorii  locali, totodată ridicând nivelul de trai din mediul rural” explică cei din cadrul Asociației Ținutul Haiducilor.

Aceștia au reușit până acum să unească în circuitul asociației producători locali, operatori din domeniul turismului, pe cei din domeniul piscicol, dar și din alte domeni de prestări servicii.

CE PLANURI AU:

Suntem abia la început de drum, în viitorul apropiat ne dorim să putem pune la dispoziția firmelor și persoanelor fizice care vor să beneficieze de ședere și produse locale, un catalog plin de oferte și variante de oferte bazate mai mult pe reciprocitate decât pe bani CASH” transmit aceștia.

Totuși, acum doresc să strângă bani pentru construirea unui centru pentru reabilitarea și dezintoxicare a adolescenților vulnerabili.

CE OFERTĂ AU PENTRU CEI CE DONEAZĂ COTĂ PARTE DIN IMPOZITUL PE PROFIT:

Cei din cadrul Asociației doresc să ”recompenseze” firmele, dar și persoanele fizice care donează pentru proiectul lor.

Venim cu o variantă nouă care să fie în beneficiu atât pentru societăți cât și pentru proiectele noastre. Oferim firmelor ce ne sponsorizează produse și servicii de până la 40 la sută din suma pe care ne-o  donează din impozitul pe profit” explică aceștia oferta pentru firme.

De asemenea, oferă pachete cu produse chiar și  pensionarilor sau angajaților (de la stat sau firme) care ”se grupează  și donează din impozitul pe Venit, donație se face prin completarea formularului 230” .

Mai multe detalii despre asociație și modul în care puteți colabora cu ei, o puteți face sunând la numărul de telefon 0784 954 833 sau urmărind pagina de Facebook Ținutul Haiducilor Târlișua.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.