5.3 C
Bistrița
miercuri, noiembrie 12, 2025

Drept la replică: Este inadmisibil. Deputatul Ionuț Simionca se folosește în interes personal de imaginea unei instituții publice

Referitor la articolul publicat în Bistriţeanul.ro, în care deputatul Ionuț Simionca își permite să afirme, total neconform cu realitatea, faptul că „(…) după un an eforturile mele încep să dea roade (…)”, Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud transmite următoarele precizări:

▪ Noile ambulanțe primite de Serviciul de Ambulanță Bistrița-Năsăud fac parte din planul multianual de reînnoire a parcului de autosanitare a serviciilor publice de urgență medicale din România (atât serviciile de ambulanță cât și SMURD);

▪ Procedurile specifice acestor achiziții au fost demarate aproximativ în anul 2016, cu mult sprijin guvernamental, adică cu mult înainte de data inițiativei dânsului, la care face referire;

▪ Achiziția acestor ambulanțe a fost posibilă datorită conlucrării strânse dintre specialiștii aparținând Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Sănătății, entități cărora le mulțumim și pe această cale;

▪ Toate procedurile specifice achiziției au fost derulate efectiv, sub coordonarea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr.Raed Arafat, de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

▪ Este regretabil că domnul deputat Ionuț Simionca se folosește în interes personal de imaginea unei instituții publice, că încearcă să dobândească beneficii personale și electorale pe seama acesteia, deși conducerea acestei instituții l-a tratat cu respectul cuvenit unui demnitar al Parlamentului României și i-a acordat acces în instituție cu bună credință;

  • Este inadmisibil că domnul deputat Ionuț Simionca deturnează voit realitatea și informează cititorii neconform, folosindu-se, în interes personal, de munca multianuală a unor specialiști ai statului care au depus eforturi considerabile, pentru a duce la bun sfârșit o achiziție de asemenea anvergură, astfel încât TOATE JUDEȚELE ROMÂNIEI să beneficieze cât mai curând de autosanitare noi, necesare activității operative curente;
  • Fac apel public către domnul deputat Simionca ca, din respect pentru cititori și cetățenii acestui județ, să solicite retragerea acestui material din întreaga presă.

Manager general interimar, dr. Annabella MUZSI

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...

FOTO: S-a deschis GRAND Resellux, pe Lucian Blaga! Resigilate, cât vezi cu ochii

Un nou magazin Resellux s-a deschis în Bistrița. Situat pe strada Lucian Blaga, aici găsiți peste...