DREPT LA REPLICĂ : Vezi ce spune Gabriel Rus despre condamnarea sa

DREPT LA REPLICĂ : Vezi ce spune Gabriel Rus despre condamnarea sa

Condamnat la 5 ani și două luni de închisoare, Gabriel Rus spune că își asumă responsabilitatea pentru cele întâmplate, însă consideră pedeapsa aplicată prea mare. VEZI cu ce se ocupă după gratii:

În urma articolului publicat de Bistrițeanul.ro în care se prezenta motivarea sentinței de 5 ani și două luni de închisoare aplicate studentului de 25 de ani din Târlișua, care în 2017 a cauzat un accident în urma căruia un taximetrist a murit, Gabriel Rus a trimis un drept la replică, în care își spune părerea despre sentință, dar povestește și ce face după gratii și ce planuri de viitor are:

„După 2 ani de la producerea accidentului, încă sunt persoane care mă denigrează prin comentarii răutăcioase sau îmi aduc tot felul de acuzații cu privire la viața mea personală, total neadevărate, fără să mă cunoască pe mine personal și drama prin care trec atât eu, cât și familia mea.

Țin să arăt că au mai fost multe cazuri asemănătoare sau cu consecințe mult mai grave, dar cu pedepse mult mai mici decât în cauza mea:

  • Cazul petrecut la Bârgău unde un tânăr minor, fără permis, în stare de ebrietate a accidentat mortal 3 fetițe.
  • Cazul lui Răzvanță din Sîngeorz Băi, accident în care au decedat, după ce autovehicolul a zburat prin cabinele a două tiruri parcate (sentință finală 3 ani cu executare)
  • Cazul tânărului din Feldru, Girigan Ovidiu, accident cu două decese și alte victime.
  • Sau cel mai recent și de impact în toată țara, cel al tânărului Mario Iorgulescu.

Și șirul de exemple poate continua deoarece oricărei persoane i se poate întâmpla un accident atâta timp cât intervin și mulți alți factori care pot cauza un accident auto.

Toate aceste accidente au fost în atenția publicului și a presei o scurtă perioadă de timp. Nu înțeleg cu ce este mai deosebit cazul meu care a fost readus în atenția publicului la mai bine de 2 ani.

În social media părerile sunt împărțite, o parte care mă acuză făcând judecăți de valoare, iar cealaltă parte care mă apreciază lăsând comentarii pozitive la adresa mea pentru implicarea în societate, atât cât eram în libertate, cât și după intrarea mea în penitenciar.

Probabil cei care mă judecă o fac la prima vedere după aspectul fizic, după freză, după poze de pe conturile de socializare, privindu-mă superficial, fără să cunoască omul Gabriel Rus.

De asemenea, vreau să precizez faptul că provin dintr-o familie modestă care a muncit o perioadă de 20 de ani în străinătate. De asemenea și eu am muncit o perioadă de timp în diaspora după care m-am întors în România, am intrat în lumea antreprenoriatului deschizând diferite business-uri, creând locuri de muncă, cât și participarea mea activă în societatea civilă prin înființarea unui ONG «ȚINUTUL HAIDUCILOR TÎRLIȘUA», menit să dezvolte și să promoveze întreaga vale a Țibleșului.

Cu privire la nefericitul accident, regret nespus de mult și îmi asum responsabilitatea pentru cele întâmplate. Referitor la desfășurarea procesului:

 La instanța de fond unde mi-am recunoscut în întregime și mi-am asumat fapta, am fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate constând în 2 ani și 7 luni, ținându-se cont de circumstanțele atenuante, avându-se în vedere și faptul că am rămas la locul accidentului, unde am acordat primul ajutor și am sunat de îndată la numărul de urgență 112 încercând să îi salvez viața.

În opinia mea, pedeapsa aplicată a fost una normală raportată unei fapte din culpă și că judecata a fost justă. La Curtea de Apel Cluj, mi s-a dublat pedeapsa fără a fi aduse alte argumente în plus sau fără a fi aduse alte probe no,i care să nu fie cunoscute la instanța de fond, drept urmare a rămas definitivă pedeapsa de 5 ani și 2 luni cu executare.

 În opinia mea și a avocaților care i-am avut pedeapsa aplicată este mult prea mare, fără precedent la tipul meu de infracțiune, nemaiîntâlnită în practica Curții de Apel Cluj și nicăieri în țară. Pe scara de valori a judecătoarei, m-a condamnat ca și pe un infractor recidivist, care în orice moment ar fi în stare să comită o infracțiune, fiind dat ca exemplu de tânăr teribilist. Mă întreb cum poți să dai ca exemplu un tânăr fără antecedente penale, să îl trimiți în pușcărie 5 ani, menționând motivul reeducării.

Pe parcursul desfășurării apelului mi s-a îngrădit și neglijat un drept care era singurul prin care puteam să îmi demonstrez conștientizarea faptei, dreptul de a fi audiat în fața completului de judecată.

Ulterior, din Penitenciarul Gherla am făcut contestație în anulare, pe motiv că nu s-a respectat dreptul de a fi audiat. Mi s-a admis contestația în anulare pentru termenul de 24 mai, recunoscându-se încălcarea dreptului. M-am prezentat la Curtea de Apel Cluj la un alt complet de judecată care m-a audiat și a închis cazul menținând aceeași soluție. Consider că completul de judecată doar mi-a oferit ocazia să îmi exercit dreptul audierii, pentru ca ei să fie acoperiți legal și pentru a-mi închide mie gura. Pur părerea mea este că în justiția actuală o decizie inițială de condamnare e greu de înlocuit favorabil atunci când se vrea să ți se facă rău. Nici un judecător nu intervine, nu are puterea sau curajul să dea o soluție de achitare sau micșorare a pedepsei față de o soluție dată de colegii lor, mai ales când observă că e și ceva dubios la mijloc. (…)

Pe timpul executării pedepsei am întâlnit diverse cazuri sau situații unde în mod asemănător li s-au încălcat, în mod vădit, anumite drepturi procesuale. Aceste abuzuri și încălcări ale drepturilor le poate întâmpina orice persoană de bună credință aflată în libertate, care se lovește de sistemul juridic.

Consider că atât la Curtea de Apel Cluj, cât și în Penitenciarul Gherla, am fost supus unor abuzuri și încălcarea mai multor drepturi datorită afilierii persoanei mele la Partidul Social Democrat.

Pe unii agenți din Penitenciarul Gherla îi lua gura pe dinainte, strigau după mine Pesedistule și pot da și numele lor, am și martori care pot să certifice cele spuse de mine. În momentul în care îi confruntam spunându-le să folosească un limbaj adecvat statutului și funcției pe care o au, mă amenințau că pixul și puterea e de partea lor și că dacă vor ei mă trimit pe camere cu cei mai periculoși criminali, unde de altfel m-au și trimis pentru ca aceștia să mă provoace să îmi fac probleme și ca urmare să nu mă eliberez în termenul pedepsei. Mi s-au întocmit mai multe rapoarte abuzive cum că aș fi lovit alți deținuți sau că aș fi luat legătura cu mediul extern prin alte modalități decât cele permise, care eu, contestându-le la judecătorul de supraveghere al penitenciarului, aducând probe și martori, dovedind că faptele nu sunt reale, judecatorul de supraveghere le-a anulat. Datorită acestor rapoarte întocmite nu mi s-a dat posibilitatea să lucrez în interiorul penitenciarului, lungindu-mi perioada de detenție cu 3 luni, neputând să îmi acumulez zile câștig din muncă.

Consider că unele penitenciare, în speță Penitenciarul Gherla, este unul care nu își atinge scopul de a reeduca deținuții, ba chiar mai mult agravează viața și comportamentul celui privat de libertate în sensul că îl dezumanizează. Norocul meu a fost că nu am stat decât o perioadă de 6 luni la Gherla, ulterior fiind transferat în Penitenciarul Bistrița.(…)

Selecția și cazarea deținuților se face după anumite criterii și condiții care trebuiesc îndeplinite de către deținut. Aici, ca și deținut, am fost selectat și evaluat de către comisia de muncă, acordându-mi-se post în cadrul compartimentului educativ și reintegrare deținuți. Aici nu doar eu, dar și alți deținuți cu studii, ajutăm și sprijinim alte persoane private de libertate în programe de alfabetizare, încurajând lectura și educația. (…) Sunt numeroși deținuți din țară care sunt încarcerați la Penitenciarul Bistrița, toți apreciază personalul și condițiile de aici fiindcă este un penitenciar în care îți poți ispăși pedeapsa în mod civilizat, atâta timp cât respecți regulile.

Indiferent că aș fi în libertate, sau speța de acum, că sunt închis, eu, Gabriel Rus, rămân aceeași persoană, verticală, care spune liber ceea ce gândește și își asumă atât lucrurile bune cât și cele mai puțin bune din viața mea. Consider că sistemul de detenție mi-a dat o lecție de viață, m-a întărit psihic, mi-a arătat și o altă latură a societății. Cu toate că sunt în penitenciar, implicarea mea în comunitate continuă, îmi continui și studiile universitare și rămân aceeași persoană dornică să ajute.

După eliberarea din penitenciar îmi propun înființarea unei fundații care să militeze pentru limitarea abuzurilor din sistemul judiciar, mai cu seama că eu m-am lovit de toate aceste defecte ale sistemului, care trebuiesc corectate, încât să nu mai ajungă și alte persoane să treacă prin ce am trecut eu și multi alții.”

 

BN: 10 cazuri noi de Covid 19, în ultimele 24 de ore! Și patru vindecări iulie 3, 2020 - Județul nostru are încă 10 persoane infectate cu COVID 19. Acestea au fost depistate în ultimele 24 de ore. La nivel național, într-o zi, s-au infectat 420.
Controale la balastiere! Amenzi de aproape un jumătate de milion de lei! iulie 3, 2020 - ABA Someș Tisa a făcut controale la balastiere, în mai multe județe, printre care și Bistrița Năsăud. S-a lăsat cu amenzi de aproape un jumătate de milion de lei. Și s-au întocmit și dosare penale.
BIASICOM: Friteuză cu aer cald XXL la doar 269,99 lei iulie 3, 2020 - Pofta de cartofi prăjiți ți-o poți satisface oricând, într-un mod sănătos. Cu Friteuza cu aer cald, nu ai nevoie de ulei, așa că mâncarea e mult mai sănătoasă. Iar acum, la BIASICOM, găsești friteuză XXL, ca să poți face cartofii prăjiți dintr-o dată, pentru TOATĂ familia, la un super preț. Oferta e de 269,99 lei, economisind 100 de lei din prețul inițial!
Un SRL de apartament „născut” anul trecut bagă în buzunar peste un milion de euro pentru celula 2 de la Tărpiu iulie 3, 2020 - S-a produs minunea: începe construcția celei de-a doua celule de la Tărpiu. Problema e că pe potul de 1,3 milioane de euro a pus mâna  o firmă de apartament din București, care și-a început activitatea abia anul trecut.
Secția de Neurologie funcționează cu 2 medici, ceilalți fiind puși pe dreapta de Covid iulie 3, 2020 - Gabriel Lazany, managerul SJU Bistrița a dezvăluit faptul că Secția de Neurologie funcționează doar cu doi medici, după ce trei au fost depistați pozitiv cu Covid-19. În total, la Neurologie își desfășoară activitatea 5 medici.
Aquabis: Se cuplează rețeaua nouă de distribuție a apei, în Năsăud. Câteva străzi, fără apă iulie 3, 2020 - Se cuplează rețeaua nouă de distribuție a apei, în Năsăud - anunță Aquabis. Câteva străzi din oraș vor rămâne astăzi, 3 iulie 2020, fără apă:
FOTO: Dorel, mai cu grijă! I-au făcut mașina praf, după ce au tuns iarba! iulie 2, 2020 - S-a întâmplat azi, pe o străduță din municipiu. Mai mulți angajați ai unei firme au tuns iarba. Doar că nu le-a păsat că au făcut praf și o mașină. Nu doar că a fost acoperită de firele tăiate, dar a fost și zgâriată. Acum proprietarul umblă de la o instituție la alta să-și facă dreptate.
Accesul interzis! Ce se-ntâmplă la stadion: iulie 2, 2020 - Stadionul Gloria a fost scos la licitație. La doar trei zile de la data când ar fi trebuit să aibă loc licitația, s-a pus lacătul! Pe poarta închisă a apărut mesajul ”Accesul interzis în tribune”. CE se întâmplă:
VIDEO: Aproape 19 milioane de euro, investiți în ultimii patru ani, la Lunca Ilvei. Ce regretă primarul Flaviu Lupșan iulie 2, 2020 - Invitat la emisiunea Direct în Problemă, moderată de Iulia Stupinean la Bistrițeanul Live, primarul Flaviu Lupșan, din Lunca Ilvei, a vorbit despre proiectele care s-au derulat în localitate, în ultimii ani. Ce regretă primarul Flaviu Lupșan:
Doar 12 bistrițeni vindecați de COVID 19 au donat plasmă. Iar numărul donatorilor va mai scădea! AFLĂ motivul: iulie 2, 2020 - Județul nostru se laudă cu aparat de plasmafereză pentru recoltarea de la pacienții vindecați de COVID 19. Totuși, până acum, doar 12 persoane au donat. Iar numărul donatorilor va mai scădea. AFLĂ motivul:
BN: NOUĂ cazuri noi de COVID 19 și CINCI vindecări în ultimele 24 de ore iulie 2, 2020 - Numărul cazurilor noi de COVID 19 la nivelul județului, e oscilant, de la o raportare la alta. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 9 cazuri noi. Totodată, 5 bistrițeni s-au vindecat. La nivel național, 450 de cazuri noi depistate de la ultima raportare.
VIDEO: Femeie lovită din plin, pe trecerea de pietoni, în Tiha Bârgăului iulie 2, 2020 - O femeie care traversa strada pe trecerea de pietoni a fost lovită, din plin, de un autoturism. Și o fetiță care se afla în mașină a ajuns la spital. Evenimentul rutier a avut loc în Tiha Bârgăului.
EXCELENT! Confort sporit pentru pacienții de la spital: Toate paturile din unitatea medicală au fost înlocuite iulie 2, 2020 - Spitalul Județean de Urgență Bistrița a reușit înlocuirea paturilor din întreaga unitatea medicală. Ultimele paturi au sosit la spital în urma sponsorizării din partea Nuclearelectrica și a unei alocări din partea Ministerului Sănătății.
VIDEO: Ce se întâmplă cu drumurile recent modernizate în Rodna, distruse de inundațiile săptămânii trecute iulie 2, 2020 - Ce se întâmplă cu drumurile recent modernizate în Rodna, distruse de inundațiile săptămânii trecute. Cine plătește pagubele? Este vorba de bani pierduți? Primarul Valentin Grapini a explicat situația: „Este foarte greu, în asemenea situații. Lucrăm contra cronometru…”
EXPLOZIE de creativitate și culoare, de mâine, la Târgul Breslelor Moderne iulie 2, 2020 - Inima cetății Bistrița va fi plină în acest weekend de creativitate, frumusețe și culoare. Meșteșugari din Bistrița-Năsăud vă vor aștepta cu drag la Târgul Breslelor Moderne. Iar rodul talentelor lor vă va merge, cu siguranță, direct în inimă.
Aquabis: Fără apă potabilă astăzi, în Sângeorz-Băi și Rebrișoara iulie 2, 2020 - Se sistează apa potabilă astăzi, 2 iulie 2020, pe câteva străzi din Sângeorz-Băi și Rebrișoara - anunță Aquabis.
Bistrițenii ar putea fi scutiți de anumite taxe și impozite! Consilierii, chemați în ședință extraordinară pentru a vota: iulie 2, 2020 - Viceprimarul Cristian Niculae a convocat o ședință extraordinară de Consiliu Local. Pe ordinea de zi, un proiect cu facilități fiscale pentru bistrițeni. E vorba de reducerea sau scutirea de la plata unor taxe sau impozite.
Vitalia se pregătește să transforme gunoiul în combustibil destinat fabricilor de ciment iulie 1, 2020 - Octavian Morariu, președintele firmei Vitalia, care administrează centrul de la Tărpiu, a făcut cunoscut faptul că SRL-ul a investit într-un proces industrial de transformare al deșeurilor în combustibil, destinat fabricilor de ciment, printre altele. Investiția ar fi aproape finalizată.
VIDEO: O veste foarte bună, pentru drumul Rodna – Valea Vinului iulie 1, 2020 - O veste foarte bună, pentru drumul Rodna – Valea Vinului. În 6 iulie, firma Frasinul va începe lucrările de reabilitare a drumului, a anunțat primarul Valentin Grapini din Rodna:
Un bistrițean căutat de poliție în Franța a vrut să se refugieze acasă. Unde a fost prins: iulie 1, 2020 - Un bistrițean de 28 de ani a vrut să se ascundă acasă de autoritățile din Franța, care-l căutau pentru infracțiuni contra proprietății. Planurile nu i-au ieșit însă, fiind prins de polițiștii români.
FOTO/VIDEO : Un adolescent, la un pas de înec la ștrandul Codrișor iulie 1, 2020 - Un adolescent se află în stare gravă, după ce a fost la un pas de înec la ștrandul municipal de la Codrișor. Acesta a fost scos inconștient, de către salvamarul ștrandului, de pe fundul bazinului.
VIDEO: Cum stăm cu defrișările, în Lunca Ilvei? Primarul Flaviu Lupșan avertizează că „se respectă întru totul litera legii” iulie 1, 2020 - Nici primarul, nici preotul nu fac legea pădurii într-o localitate. Cu atât mai puțin Consiliul Local. Este nedrept și incorect să susții că toate calamitățile naturale se întâmplă din cauza defrișărilor masive – avertizează primarul Flaviu Lupșan. „La Lunca Ilvei se respectă întru totul litera legii.”
Ai vrut să-ți trimiți copilul la grădiniță pe timp de vară? AFLĂ când se deschid și care sunt regulile iulie 1, 2020 - Părinții care au dorit să-și trimită copiii la grădiniță, pe timp de vară, au depus cereri. Administrația locală a analizat cererile și au decis. Se deschid TREI grădinițe. AFLĂ când și care sunt regulile.
BN: 12 cazuri noi în 24 de ore, printre care un medic și doi asistenți! Plus un deces iulie 1, 2020 - Bistrița Năsăud înregistrează 12 cazuri noi de COVID 19, în ultimele 24 de ore. Numărul total al infectărilor, de la începutul pandemiei, ajunge la nivelul județului la 535. La nivel național, de la ultima raportare s-au înregistrat 326 cazuri noi.
FOTO 6,4 milioane de lei pentru cea de-a doua celulă de depozitare a deșeurilor de la Tărpiu. Când va fi gata: iulie 1, 2020 - Cu o întârziere considerabilă măsurată în ani, astăzi a început construcția celei de-a doua celule la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu. Prima celulă trebuia închisă încă de anul trecut, însă s-a cerut o derogare pentru a mai putea funcționa.
FOTO: În doar o lună, e gata terenul pentru sala de sport semi-îngropată de la GN 1! Și lucrările la clădire sunt avansate! iulie 1, 2020 - Bistrița va avea o sală de sport semi-îngropată, cu teren de sport deasupra. Aceasta este amplasată la Școala Gimnazială nr 1. Lucrările de reabilitare și modernizare a școlii au început acum o lună. Și deja sunt extrem de avansate!
FOTO: Emblema de merit pentru un pompier din Sîngeorz Băi iulie 1, 2020 - O intervenție dificilă, flăcări U-RI-A-ȘE, vieți de salvat, bunuri de păzit. Așa se prezenta situația la incendiul devastator din Șanț, de la finele anului 2019. Pentru modul în care a gestionat intervenția la acest incident, un pompier din Sîngeorz Băi a primit emblema de merit.
Aquabis: Străzi din Bistrița, Beclean și Josenii Bârgăului, fără apă potabilă iulie 1, 2020 - Două străzi din Bistrița, Beclean și Josenii Bârgăului vor rămâne fără apă potabilă, astăzi, 1 iulie 2020 - anunță Aquabis.
Un liceu de pe Valea Bârgăului, din nou în TOP: Care sunt liceele cu cele mai mari note la Bacalaureat iulie 1, 2020 - Un liceu de pe Valea Bârgăului a reușit să facă din nou o figură frumoasă la Bacalaureat. Din cei 87 de absolvenți 78 și-au luat examenul, cea mai mare medie aici fiind 9,93. În Bistrița-Năsăud s-au obținut 217 note de 10 la probele examenului național:
Aquabis: Se reiau sistările, în cazul clienților cu facturi neplătite iulie 1, 2020 - S.C. AQUABIS S.A face cunoscut clienților săi că începând de astăzi, 01 iulie 2020, intenționează să reia activitatea în unele sectoare care nu au funcționat în timpul stării de urgență și a stării de alertă.