20.7 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

DROGURI la INFOEL! DIICOT a intrat pe fir, după ce conducerea școlii a sunat la 112!

Săptămâna trecută polițiștii au început verificările ample într-un caz de uz substanțe psihoactive. O elevă a INFOEL ar fi fost văzută când își procura drogurile. Conducerea școlii a sunat la 112, iar asupra fetei s-au găsit droguri. DIICOT BN a intrat pe fir.

Poliția a fost solicitată să intervină, săptămâna trecută, la INFOEL.

Gardianul școlii ar fi văzut un „schimb de substanțe psihoactive„. Ar fi urmărit fata ce și le-a procurat, de la un elev de clasa a X-a, iar apoi ar fi anunțat conducerea școlii. S-a sunat la 112 și polițiștii și-au făcut apariția, găsind asupra fetei substanțe interzise.

„Nu am prea multe detalii, pentru că poliția nu ne-a furnizat nimic. Am sunat la 112. Au venit, au luat-o pe fată. Și pe băiat. Dar nu știm nici noi mai multe. Așteptăm să vedem ce ni se spune și să aplicăm sancțiuni”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, directoarea INFOEL; Alina Puțura.

Reprezentanții IPJ BN confirmă intervenția, dar speța a fost declinată DIICOT.

În această speță există la nivelul DIICOT BN un dosar penal în care sunt efectuate cercetări”, a declarat Virginea Pârlea, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: