6.5 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

Economiile copiilor puse la dispoziția Guvernului? Nu și în Bistrița-Năsăud:

Conturile Junior, programul prin care Guvernul sprijină românii să economisească pentru copiii lor până la vârsta majoratului, nu prea au succes în Bistrița-Năsăud. Județul nostru se numără printre cele cu numărul cel mai mic de aplicanți.

Pentru 16.343 de copii economisesc părinții prin intermediul conturilor Junior, lansate de Guvern. Contul Junior este o formă de economisire pentru copii, lansată de Guvern, în cadrul căreia, dacă părinții depun cel puțin 1.200 de lei anual, statul acordă o primă de 600 de lei și o dobândă de 3% pe an pentru suma depusă.

Primele și dobânda se virează în conturi doar la momentul închiderii depozitului, adică la împlinirea vârstei de 18 ani. Practic, sumele depuse de părinți la Trezorerie sunt la dispoziția Guvernului gratuit, pe perioade lungi de timp.

Potrivit Profit.ro, în primul an de funcționare, interesul cel mai ridicat a fost întâlnit în București și în județele Hunedoara, Bihor, Argeș, Constanța, Cluj, Bacău, Prahova și Vâlcea. Doar bucureștenii au pus la dispoziția Guvernului peste 4 milioane de lei în 2.162 de conturi.

În Bistrița-Năsăud, programul care nu a fost promovat corespunzător, nu prea a avut succes. Mai mult, Bistrița-Năsăud se află la coada clasamentului când vine vorba despre numărul de conturi deschise.

Astfel, din vară până acum, în Bistrița-Năsăud au fost deschise doar 175 de astfel de conturi, suma totală vărsată fiind de doar 200.573 de lei. Numărul conturilor este cu atât mai nesemnificativ cu cât include și copiii instituționalizați, unde operațiunea a fost obligatorie.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...