Nimic nu mai este în regulă cu noi, cu ei, cu unii, cu toți. Nu vrem să ne mai auzim unii pe alții, să cădem de acord că adevărul e întodeauna la mijloc sau că, situația e cât se poate de dificilă. Ne dăm tineri, arătând cu degetul spre cei bătrâni, uitând că există o zicală pe care am să o adaptez: cine nu va mai avea bătrâni, va trebui să-i cumpere! Iar asta se va întâmpla în câțiva anișori, pentru că habar nu aveți ce mult va schimba planeta – pandemia asta nenorocită.
Scriu aceste lucruri pentru că, nivelul de prostie între cei care scriu pe rețelele de socializare (ipochimenul ăsta de Zuckenberg – auzi „rețele de socializare”), a atins praguri alarmante.
Practic, oamenii încep să o ia razna: de la vânduți și cumpărați au ajuns la blesteme, adevărate blesteme.
Le dau o veste proastă, deși, desigur nu știu cum sună o veste proastă pentru proști: blestemele au o anumită încărcătură energetică, sunt forme de energie cu efect de bumerang.
Acum însă, iată-ne: înfruntarea fizică dintre noi e doar o chestiune de timp, iar agresivitatea verbală este deja o chestie la modă. Din nefericire, toată lumea știe cum e cu politicile publice sau comunicarea…
Mai nou văd că știu ei cum e și cu presa: ești vândut la unii, cumpărat de alții și o iei de nu te vezi dacă nu scrii ce le convine unora sau altora. Ești prieten cu ei atât timp cât le dai dreptate, dacă nu spui ca ei, riști să iei M…E.
Se cred Dumnezeii politicii, vor să rezolve lucrurile în forță, uitând că suntem un stat democratic. Aud enormități și idioțenii, pentru că prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul. Unii, foarte agresivi, dau adevărate bătălii cu ei, cu frustrările lor, cu neputința lor de-a înțelege că dreptatea nu le aparține în exclusivitate.
Nivelul discuțiilor coboară uneori atât de jos, încât și un birjar ar roși. Ne urâm atât de sincer, încât e nevoie doar de o scânteie pentru un mic război civil… Așa că nu vă mai mirați, ipocriți din toate partidele politice, că în 2018 am fost cea mai dezbinată nație, iar în 2019 nu am vorbit unii cu alții, deși eram atât de aproape.
Nici cu ONG-urile nu îmi e rușine: multe dintre ele au de apărat doar interese de grup. E treaba lor, dar nu e OK, așa cum nu mi se pare sănătos să crezi că le știi pe toate.
Mizerabilul an 2020, cu pandemia lui, scoate din nou tot ceea ce e mai urât din noi. Suntem hidoși sufletește, așa că, poate ar trebui să ne privim înăuntru – dacă tot nu putem ieși afară fără mască…
Să ne vedem așa cum suntem și să ne mai dăm o șansă: de fugit, oricum nu avem unde…
PS: Cartea îi salvează doar pe cei care o iubesc…
