18.4 C
Bistrița
vineri, iulie 1, 2022

Elevii de gimnaziu ar putea primi calificative „admis/respins” la educație fizică, muzică sau desen

Elevii de gimnaziu ar putea primi calificative de tipul „admis/respis” la unele materii, precum muzica, desenul sau educația fizică. Ministrul Educației vrea astfel să mai „diminueze” goana după note.

Ministrul Educației vrea să diminueze goana după note a elevilor și propune schimbarea notării acestora. Astfel, elevii de gimnaziu ar putea primi calificative de tipul „admis/respins” la unele materii.

Sunt luate în calcul muzica, desenul sau educația fizică, unde elevii s-ar putea să nu mai fie notați cu note de la 1 la 10.

„Una dintre soluțiile pe care vă invit să le luați în calcul ar fi aceea a diminuării goanei după note prezent mult prea mult, din păcate, în școala românească. Sunt părinți care vor mult prea mult note mari pentru copiii lor, dar acest lucru s-ar putea rezolva, spre exemplu, dacă în gimnaziu nu am mai acorda note la discipline precum muzica, desenul, educația fizică, ci am da calificative. Dând calificative cu „admis/respins”, o mare parte din această competiție, care nu este din spectrul competițiilor benefice ar putea fi eliminată”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de biziday.ro.

Foto: Agerpres.ro

 

Bianca SARA GAVRILĂ
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. um dobitoc! la fizica si chimie de ce nu se face la fel, ca oricum nu le prea plac aceste materii elevilor? Scoti notele, in 10 ani o sa avem o generatie de obezi si de inadaptati social. 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Bistriteanul TV

Sponsorizate

Sortimentele de salam pe care trebuie să le încerci

Este unul dintre cele mai populare tipuri de cârnați din lume! Dar ce este mai exact? Acest...

Îmbrăcăminte pentru femei – ce oferă designerii pentru primăvară?

Primăvara este anotimpul în care natura renaște. Totul a devenit colorat și temperaturile deja ne fac...