30.1 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

Elicopterul SMURD, solicitat să preia un bărbat prins sub tractor

Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp, în localitatea Ciceu Corabia. Echipaje medicale de la Beclean și Dej au pornit spre locul indicat. S-a solicitat și intervenția elicopterului SMURD. UPDATE:

Mobilizare de echipaje medicale pentru a salva viața unui bărbat din Ciceu Corabia.

Conform primelor informații, un tractor a căzut peste bărbat. Aparținătorii l-ar fi scos de sub utilaj, iar acesta ar fi inconștient.

Înspre locul indicat au plecat un Echipaj de Prim Ajutor de la Beclean și o ambulanță de la Dej. Totodată s-a solicitat și intervenția elicopterului SMURD.

UPDATE

Din nefericire, echipajele medicale au găsit victima cu leziuni incompatibile cu viața, fiind astfel obligate să declare decesul.

Conform primelor verificări efectuate la fața locului, un bărbat de 48 de ani, din Ciceu Corabia, conducea un tractor, în locul numit ” Între Ponoare” de pe raza localității de domiciliu. La un moment dat, pe un drum în rampă, a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat. În urma accidentului, din păcate, acesta a decedat. Polițiști din Beclean continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

FOTO- Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.