21 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

Fetele de la ACS Heniu au fost la un pas să aducă Cupa României la fotbal feminin la Prundu Bârgăului

Performanță istorică pentru ACS Heniu Prundu Bârgăului, care a ajuns anul acesta vicecampioana României la fotbal feminin. Echipa a fost la un pas să aducă Cupa României la Prundu Bârgăului, pierzând „la milimetru”.

Ieri a avut loc meciul decisiv care a decis unde merge Cupa României la fotbal feminin. Trofeul a fost disputat de Olimpia „U” Cluj și ACS Heniu Prundu Bârgăului. După o luptă dramatică și spectaculoasă, clujencele și-au adjudecat trofeul.

Clujencele au reușit să își adjudece trofeul abia în urma prelungirilor, scorul fiind 0-0 și 0-1 după prelungiri. Bistrițencele au reușit să bage bețe în roate clujencelor, fiind la un pas să aducă trofeul la Prundu Bârgăului.

ACS Heniu Prundu Bârgăului a reușit să bifeze o performanță istorică cu această ocazie. Este prima dată în istoria clubului când fetele reușesc să ajungă vicecampioane ale României și să joace în finală.

„Am pierdut, dar nu am făcut-o ca niște pierzători, ci ca niște învingători. Ești învins nu atunci când pierzi în fața unui adversar, ci când pierzi în fața propriei persoane. Ești un pierzător atunci când, după meci, intri în vestiar și ți-e rușine să privești în ochii celorlalți și, mai ales, să te privești în oglindă. De ce? Pentru că știi că ai trișat. Dar când lupți până atingi inumanul și îți lași inima pe gazon cu riscul de a o pierde și de a o găsi îngrijitorul de teren a doua zi, atunci ești un învingător. Fetele noastre, doamnelor și domnilor, au pus astăzi bazele unei noi mentalități, anume că Heniu este un munte pe creasta căruia trebuie să înfrunți un calvar ca să ai o șansă de a-l cuceri.”, au transmis reprezentanții clubului.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...