11.1 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

FII REPORTER: În Slătinița nu se mai distribuie apă pe motiv că îngheață furtunul cisternei…

În plină pandemie de coronavirus, igiena este printre cele mai importante lucruri care trebuie să ne preocupe. Totuși, în Bistrița, există locuri în care oamenii nu au apă, iar în lipsa ploilor nici măcar fântânile nu mai sunt o sursă de apă. O cititoare din Slătinița face un apel disperat către autoritățile locale care transportă apă cu cisterna doar de două ori pe săptămână pe motiv că îngheață furtunul cisternei.

Igiena, în aceste zile, este cuvântul de ordine. Chiar și în anul 2020, din păcate, în Bistrița europeană există locuri în care apa reprezintă o mare problemă.

Nu mai este nici un secret că în Slătinița, cartier pe hârtie al Bistriței, nu există rețea de apă și canalizare, iar aici oamenii se descurcă cum pot.

Având în vedere condițiile din Slătinița, Ioan Turc, președintele PNL BN și aspirant la fotoliul de primar, solicita în luna aprilie autorităților locale să intervină de urgență și să asigure apa celor care locuiesc în acest cartier.

„Există doar propagandă, din 4 în 4 ani. Oamenii își iau apa din fântâni, însă nivelul acesteia scade în perioadele sărace în ploi, iar tot ce face Primăria Bistrița este să ducă apă cu cisterna, la cerere și contra cost, pentru refacerea nivelului fântânilor. Le solicit celor din Primărie să pună la dispoziția oamenilor din Slătinița apă câtă e nevoie, neîntârziat și gratuit. Nu de alta, dar, la capitolul taxe și impozite, și ei sunt bistrițeni”, spunea Turc la acea vreme. Mai multe detalii, AICI:

Cu toate că Ioan Turc a preluat conducerea orașului Bistrița, se pare că a uitat de Slătinița, iar seceta și lipsa apei îi aduce în culmea disperării pe oamenii care locuiesc în localitatea componentă a Bistriței.

O cititoare Bistrițeanul.ro face un apel disperat și cere Primăriei să intervină și să le asigure apa cât mai repede.

„Bună ziua. Locuiesc în localitatea componentă a Bistriței, Slătinița. Știu că e un subiect despre care s-a mai discutat, dar efectiv sunt disperată. Odată cu înghețul a venit seceta și fântânile din Slătinița au secat. Pentru că nu există nici o altă sursă de apă suntem nevoiți să cumpărăm apa la bidon pentru igienă și spălatul hainelor. Primăria Bistrița aprovizionează fântânile cu o cisternă care efectiv nu face față. Imaginați-vă cum e să pui apă într-o sticlă găurită, acesta fiind și motivul pentru care cisterna nu face față. Se face listă cu familiile care au nevoie de apă și dacă îți vine rândul peste o săptămână, torni apă din bidon în WC că nu ai altă variantă. Acest lucru se întâmpla până acum, ne-am obișnuit… Însă acum, începând cu campaniile electorale pentru alegerilor locale și continuând cu cele parlamentare, pe lângă reprezentantul sătesc, domnul Maftei, a apărut și un om de partid – domnul Niculae, iar apa se distribuie gratuit… Până aici nici o problemă, chiar ne-am bucurat ca nu mai avem atâta de așteptat. Dar în realitate nu e deloc așa! Nu se mai distribuie decât două cisterne pe săptămână pe motiv că îngheață furtunul. Când se distribuia contra cost nu îngheța… Mă intreb dacă doar două cisterne de apă pe săptămână pot fi acoperite financiar de către partid… Dacă am sunat astăzi pentru o cisternă de apă îmi vine rândul abia miercuri sau joi săptămâna viitoare. Am sunt să îmi aducă contra cost și o să vină cisterna vineri, 4 decembrie. Cu bani totul e posibil…”, ne-a scris bistrițeanca pe adresa redacției.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.