1.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO: Alexandru și Ionela, doi oameni greu încercați, dar care acum locuiesc într-un colț de rai

Pe Alexandru vi l-am prezentat în campania De Craciun Fii mai bun din 2018. Ne-a uimit optimismul și hărnicia lui, felul său de a fi, în ciuda tuturor greutăților. De atunci, a mai trecut prin multe. Acum însă, alături de iubirea lui, Ionela, locuiesc într-un colț de rai. Au insistat să le trecem pragul casei și nu regretăm. Lecțiile învățate vrem să vi le împărtășim și vouă.

În 2018, pe o străduță din Blăjeni, locuia Alexandru Macai. L-am găsit în cărucior cu rotile, așa cum știam că e, că doar de aia îl vizitasem, dar ne-am șocat când l-am văzut.

Își amenaja interiorul casei, adaptându-l pentru nevoie sale actuale. Pe lângă că avea toată casa întoarsă pe dos, în construcție, avea timp și să se ocupe de tăiatul porcului, de sera de ciuperci, de cei doi copii ai săi pe care îi creștea fără soția care-l părăsise.

Hărnicia lui, optimismul, determinarea și prezența sa de spirit au captat inimile tuturor celor ce i-au trecut pragul casei. Iar mobilizarea în ajutorarea lui a fost poate mai mare ca în multe alte cazuri prezentate în campanii.

DE CRĂCIUN FII MAI BUN: Faptul că e într-un scaun cu rotile nu-l oprește să muncească și să se îngrijească de cei doi copilași

DUPĂ iarna lui 2018

Timpul a trecut, și după bucuria din iarna lui 2018, făcută de oameni cu inimă mare, anul 2019 a fost unul al schimbărilor pentru Alexandru.

A găsit-o pe Ionela, la rândul ei o femeie puternică, trecută prin multe probleme. Având o fetiță cu handicap, pe care o creștea singură, Ionela nu a ezitat în fața relației cu Alexandru.

Din nefericire însă, în vara lui 2019, Alexandru e forțat de împrejurări să plece din casa din Blăjeni. Copiii îi trimite în Germania, la mama lor, pe o perioadă inițial scurtă, dar din cauza începerii anului școlar, copiii au rămas acolo.

I-am vizitat pe Alexandru și pe Ionela în apartamentul în care locuiau în chirie, în Subcetate.

Eu nu rezist să stau la bloc! Vreau să fac cumva să stau la casă. Să pot să lucrez! Să pot face ceva!”, ne spunea de fiecare dată.

ANUL 2020 a fost anul în care și-a văzut visul cu ochii

Nu a trecut mult, și a văzut un anunț cu o casă de vânzare, iar prin bunătatea celor cu inimă mare, a cumpărat-o rapid. S-au mutat acolo, cu puțin timp înainte de pandemie.

Au urmat nenumărate invitații să mergem să-i vedem gospodăria, iar weekendul trecut am cedat insistențelor.

După ce străbați un drum luuuuuung și ajungi acolo unde întoarce uliul cu frâna de mână, în Valea Mare, comuna Urmeniș, găsești și Raiul. Sau mă rog, un colț al acestuia. Iar în el, pe Alexandru și Ionela.

Îi vezi zâmbitori, cu gura până la urechi, în timp ce-ți strigă să parchezi mai în ograda lor. Pe „scena” din fața casei, că așa i-a pus nume „târnațului pe care l-a lungit, dar totuși parcă nu destul”, te așteaptă Alexandru și Ionela.

De cum ajungi în dreptul lor, îți spun clar că vor să te omenească cu TOT ceea ce au. Și încep să-ți arate gospodăria lor.

Au două căsuțe, iar pe cea mai mică, Alexandru a modificat-o special pentru nevoile sale. Acum e în proces de amenajare a băii. Fosa septică și-a făcut-o, apă are, ba mai are și gaz tras. Curentul nu-i lipsește, așa că găsești în casă tot ce are nevoie, cumpărat cu bani jos sau prin troc.

Am dat un porc, am cumpărat aia. Am dat niște găini, am cumpărat cealaltă”, ne-au povestit cei doi.

Și au și avut de unde. Că doar au avut peste 120 de găini și pui, rațe mute, 8 porci, au iepuri și bineînțeles, nu lipsesc câinii și pisicile. În incubator, „cresc” rățuștele și alți puiuți.

Apoi, în domeniul agriculturii, Alexandru și Ionela se pot mândri cu o gospodărie cum nu există în toată zona respectivă.

Au zis oamenii că noi am pus singuri cât au pus ei toți împreună. Avem cea mai mare gospodărie. Apoi Alexandru și are ale sale lucruri fixe. Am pus ceapa la ață. Și nu numai ceapa. Că toate legumele. Și la anumită distanță toate. Ca să poată și el să lucreze pământul și să ude plantele”, ne-a povestit Ionela.

Alexandru are o ”mașinuță” pe care o folosește pentru a se deplasa pe ”moșie”. Și nu e greșit moșie, că tot cât vezi cu ochii e a lor. Și, oameni harnici, nu au stat pe gânduri.

Așa că au plantat ceapă, usturoi, salată verde, ridichi, roșii, castraveți, pepeni galbeni, dovleci mari, dovlecei, cartofi, mălai, căpșuni. Au vișini puși, varză, și sigur am mai uitat noi ceva din câte ne-au spus.

Mai au de lucru la casă, iar Alexandru are planuri mari și cu celelalte anexe ale acesteia.

„Păi el visează noaptea ceva și dimineață e neapărat să ne apucăm de lucru”, a spus râzând Ionela.

Așa-s eu, mai nebunatic de felul meu. Dar mie asta îmi place, gospodăria” a povestit Alexandru.

Mai mult, alături de un vecin, vor să facă o seră pentru ciuperci și alte bunătăți.

Am găsit aici niște oameni extraordinari. TOȚI au venit să ne ajute ba cu una, ba cu alta. Și la casă, și la grădinărit. Nu avem nevoie de nimic. Doar vrem să le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat până acum. Și înainte să ajungem aici, dar și celor care ne-au fost alături de când ne-am mutat aici. Doar vrem să mulțumim! Avem de toate, suntem fericiți”, ne-au spus cei doi, cu zâmbete largi.

N-am mai fi plecat de la ei, dar deja se făcuse noapte și ploua, căci țimpul a trecut pe nesimțite în prezența lor. Am plecat cu plasele pline, dar cu inimile și mai pline de lecțiile oferite de cei doi.

Vi le împărtășim și vouă:

  1. Ori prin ce treci, atitudinea ta contează
  2. Învață să te adaptezi situației, nu te lamenta
  3. Zâmbește cu gura până la urechi, în ciuda dificultăților
  4. Fii harnic și un om respectuos
  5. Din cei ai, dăruiește!
  6. Fă rai, din ce ai! Și atunci lucrurile ți se vor înmulți sub mâinile tale harnice, dărnicia și optimismul tău!

Vom mai merge pe la Alexandru și Ionela și, chiar dacă nu e un loc turistic, e neapărat să ajungeți și voi să-i cunoașteți și să veniți îmbogățiți sufletește de la întâlnirea cu cei doi.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.