4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 11, 2026

FOTO/VIDEO – Au scăpat fără nicio zgârietură, după o cascadorie ca-n filme în Prundu Bârgăului

7 persoane au scăpat fără nicio zgârietură, după o cascadorie ca-n filme în Prundu Bârgăului. În urma impactului, un stâlp de electricitate a fost rupt, iar o mașină a ajuns în șanț. Traficul în zonă a fost blocat total un sfert de oră.

Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în Prundu Bârgăului, pe DN17. Două autoturisme, în care se aflau în total 7 persoane s-au ciocnit. Din cauza impactului violent, un autoturism a fost aruncat într-un șanț, în drumul său distrugând și punând la pământ un stâlp de electricitate.

În ciuda impactului puternic, niciuna dintre cele 7 persoane nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri mai bine de un sfert de oră, până la înlăturarea stâlpului de pe șosea.

„Accident cu 7 persoane implicate, niciuna nu are nevoie de îngrijiri medicale, toate refuzând transportul la spital. Un stâlp de electricitate a fost rupt și a ajuns pe partea carosabilă. Circulația a fost deblocată pe ambele sensuri de mers”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

În accident a fost implicat un autoturism înmatriculat în Târgu Mureș, care aparține unei firme ce asigură transportul de la aeroport și o mașină înmatriculată în Galați, în care se afla un cetățean din Republica Moldova. Oamenii din zonă au rămas fără curent electric.

„Din primele cercetări, rezultă faptul că un conducător auto din Republica Moldova, pe fondul oboselii la volan a pătruns  pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, regulamentar, după care a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public. În urma impactului cu stâlpul, cablurile electrice au căzut pe carosabil, acesta fiind blocat aproximativ 20 de minute. Se pare că au avut noroc cei doi conducători auto, deoarece stâlpul de iluminat public a căzut exact pe plafonul autoturismului”, precizează reprezentanții IPJ BN.

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/iwrNm8KMfTY” /]

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: