6.1 C
Bistrița
miercuri, decembrie 10, 2025

FOTO: DN17 blocat la Reteag, după ce un autocamion a „pierdut” niște bucăți de beton. O casă ar fi fost avariată

DN17 este blocat pe raza localității Reteag, după ce dintr-un autocamion au căzut pe carosabil mai multe bucăți de beton. Se pare că și o casă ar fi fost avariată de bucățile de beton căzute din autocamion.

În această după-masă, mai multe bucăți de beton au căzut dintr-un autocamion, pe DN17, pe raza localității Reteag. Din primele informații rezultă faptul că DN17 este blocat și va rămâne așa ceva timp, până se va reuși degajarea părții carosabile.

Se pare că o casă ar fi fost avariată de bucățile de beton căzute de autocamion. Din fericire nimeni nu a fost rănit, aceasta fiind nelocuită.

„Drumul Național 17 este blocat total în localitatea Reteag, la Km 11+600m, din cauza unor grinzi din beton care au căzut pe carosabil de pe un trailer, tractat de un cap tractor și care circula pe ruta Dej-Beclean. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș sunt la fața locului până la restabilirea situației și reluarea traficului rutier. Polițiștii de la Rutieră și Ordine Publică din Beclean dirijează traficul rutier pe Drumul Județean 172F, pe ruta  Braniștea-Mica-Dej și recomandă tuturor conducătorilor auto această rută alternativă”, precizează reprezentanții IPJ BN.

„Drumul Național 17 este blocat în totalitate.
Grinzi din beton armat prefabricate transportate de un autotren au ajuns pe partea carosabilă. Din primele informații, nu exista victime. Un echipaj de pompieri specializat cu o automacara de la Detașamentul de Pompieri Bistrița a fost direcționat la locul indicat pentru sprijinirea echipelor de intervenție de la locul evenimentului” transmit reprezentanții ISU BN.

Drumul a fost deblocat în jurul orei 23:00.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...

Restaurantul Decebal, disponibil pentru închiriere: Afacere la cheie

Complex Decebal SA anunță disponibilitatea spre închiriere a Restaurantului Decebal. E vorba despre o afacere complet funcțională, situată într-o zonă cu vizibilitate excelentă, în centrul municipiului Bistrița.