16.8 C
Bistrița
miercuri, iunie 10, 2026

FOTO – Impresionant gest: Elevii Colegiului „Andrei Mureșanu” au curățat ieri mormântul Textoris

Impresionant gest al elevilor de la Colegiul „Andrei Mureșanu”: însoțiți de profesoarele Karina Ciuruș și Aurelia Hîruța – 10 elevi din clasele a X-a E și a XII-a D au curățat ieri mormântul Textoris din cimitirul evanghelic.

Zece elevi de la Colegiul „Andrei Mureșanu” însoțiți de profesoarele Karina Ciuruș și Aurelia Hîruța și-au petrecut câteva ore din Săptămâna verde în cimitirul evanghelic. În ciuda ploii mărunte și sâcâitoare, elevii au curățat ansamblul funerar Textoris.

Mormântul era îngropat în iederă, până la finalul lunii martie. Damaschin Berende – voluntar Tășuleasa Social și președinte al Clubului Sportiv Sleddog Bistrița – l-a curățat atunci, scoțând la lumină impresionantele pietre funerare. 

FOTO – Impresionant: Damaschin Berende, voluntar Tășuleasa Social, a curățat un mormânt istoric al Bistriței

Elevii de la Colegiul „Andrei Mureșanu” au continuat admirabil munca voluntarului, curățând pietrele de mormânt și splând petrele funerare. Au promis că vor reveni când vremea va fi mai frumoasă, pentru a-l și înfrumuseța.

Cei zece elevi sunt Pop Eliza, Antonia Vrâncean, Bic Roxana Raquel, Carja Biana, Cifor Raluca, Mariș Paula, Mureșan Ovidiu, Rău Noelia, Sigmirean Cristiana și Vălean Alexandru.

Ansamblul funerar Textoris din Cimitirul Evanghelic Bistrița cuprinde trei pietre funerare. Una dintre ele îi aparține Camillei Textoris – născută în noiembrie 1854, decedată în martie 1901, la doar 47 de ani.

Pe piatra ei funerară – cea mai impozantă și mai bine păstrată dintre cele trei – apare mesajul: DER edlen Wohltaterin
Ihrer Vaterstadt
Die Dankbare Stadtvertretung

(în traducere liberă: nobilă binefăcătoare
Orașul natal
Consiliul Local veșnic recunoscători)

La începutul anilor 1900, în Bistrița funcționa o fundație cu numele Camilla Textoris. Pentru că nu a avut copii, Camilla Textoris a donat ȋntreaga ei avere Bisericii Evanghelice din Bistrița.

Camilla Textoris a donat și suma de 4.120,54 de coroane pentru construcția noii clӑdiri a Gimnaziului Evanghelic (actuala clӑdire a Colegiului Liviu Rebreanu), finalizatӑ 9 ani dupӑ decesul ei.

A fost cea mai mare sumӑ oferită de un donator individual.

Piatra funerară gri cuprinde patru nume ale familiei Textoris, inclusiv Regine Textoris și Luise Textoris.

Luiza Textoris este și un personaj într-un roman oniric fantastic publicat în 2012, de romancierul și criticul stabilit în Cluj – Corin Braga. Acesta obișnuia să se plimbe prin cimitirul evanghelic – pe când era profesor la Colegiul Andrei Mureșanu – iar piatra funerară a Luizei Textoris l-a impresionat într-atât încât a transfigurat-o într-un personaj livresc. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: