9.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

FOTO: GREVĂ la Glovo! Bistrițenii, lăsați cu comenzile-n aer!

Comenzile la Glovo curg de dimineață bună. Bistrițenii însă sunt lăsați cu ochii în soare. Curierii Glovo sunt în GREVĂ! CE îi nemulțumește:

Serviciul de livrare GLOVO este prezent și la Bistrița. 18 curieri preiau comenzile bistrițenilor și le duc acasă sau la birou… orice le poftește inima.

Astăzi însă, surpriză!

Deși comenzile au curs de dimineață bună, iar tableta de solicitări a fost plină, bistrițenii au fost lăsați cu ochii în soare.

Curierii de la Glovo sunt în GREVĂ.

Suntem toți adunați aici la KFC și facem grevă. Se schimbă sistemul de plată și nu e normal așa ceva. Adică acum vor să plătească doar deplasarea de la locul de unde iei produsele până la cel care a plasat comanda. Deci dacă înainte, eram în Subcetate și mergeam să iau un pachet de la KFC pe care să îl duc în Decebal, îmi plătea și drumul din Subcetate la KFC. Acum, vor să plătească DOAR drumul de la KFC la domiciliul / biroul celui ce a plasat comanda”, au spus curierii nemulțumiți.

Un simplu calcul, conform lor, ar arăta că în loc de 15 lei, cât luau înainte pe un anumit traseu, acum ar fi DOAR 6 lei, deci chiar mai puțin de jumătate.

Asta e bătaie de joc și NU se poate așa ceva”, au spus revoltați curierii.

Curierii spun că dacă NU se schimbă nimic, greva poate ține chiar și o săptămână.

Măcar să știe bistrițenii și să nu-și mai comande!”, au transmis curierii.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

10 COMENTARII

  1. Ziceti bine mersi ca pana acuma va plateau si drumul pana la magazin.
    E si normal sa va plateasca doar pentru drumul de la magazin la client.
    Eventual cereti si voi ca si taximetristii un pret de pornire + taxa pe km.

    • Normal ar fi sa trăim într-o țară civilizată, nu o pușcărie și-o mafie ca-n România. Da cui să-i spui asta? O mână spală pe alta.

  2. Logica mea e urmatoarea: traseul de livrare inseamna Locul din care de ridica comanda pana la client(se tine cont de urm aspecte: distanta/intervalul orar si accesibilitate).
    Nu sunt totusi de acord cu noile reglementari GLOVO, practica o politica de multinationala unde individul e doar un instrument

  3. Dragi curieri, mergeți la Anaf, peste tot, nu vă lăsați călcați în picioare. Cărați genți pline cu mâncare, vă rupeți spatele cărând pt 6 lei, când un covrig costă 3 lei? Gândiți că nu doare.

    • Vă mai dau și distanțe de 7,8 km pt 6 lei. Da drumul dus-întors e 14-16 km. Se merită să-ți riști viața printre mașini pt 6 lei? Pedalezi până cazi în nas.

  4. Mai mulți curieri i-au dat in judecată pe cei de la glovo pe motiv ca au făcut hernie e la Greutatea cărată in timp de la Kaufland mai nou Auchan Penny Mobila IKEA alții ca sau îmbolnăvit de stres din cauza condițiilor de lucru sub amenințarea ca li se Închide contul și multor alte Nereguli furt la km comenzi și plăti super umflate pentru anumiți curieri care au combinații și interese cu cei de la asistenta la butoane cum se spune !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.