16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

FOTO – INEDIT: Nuntă la 1.600 de metri, în Munții Rodnei

O nuntă ieșită din tipare a avut loc zilele trecute. Cei doi miri au ales să-și jure iubire eternă la înălțime. Ceremonia a avut loc la 1.600 metri altitudine, în Munții Rodnei.

Iubirea dintre doi oameni s-a împletit cu iubirea de natură, acum câteva zile. Doi miri au ales să facă o ceremonie atipică, la înălțime.

Aceștia și-au unit destinele la 1.600 de metri altitudine, în Munții Rodnei.

„O nuntă de vis în raiul de la Putredu! 

Doi oameni minunați și-au unit destinele în cel mai bogat bazin hidrografic, în căldarea de la Putredu, chiar la Stâna Popas Putredu Moara. Și-au luat alături cei mai buni prieteni și au pornit împreună înspre „altarul” naturii.

Ne plac nunțile ieșite din tipar, cele în care se pune sub semnul întrebării modul obișnuit de a face lucrurile. Un eveniment natural și original, cel mai de pomină care putea să aibă loc la Stâna din Putredu.

Nimic ieșit din comun, doar normalitate am spune noi. Am fost cu toții mai aproape de Dumnezeu, cadrul natural a oferit ocazia celor prezenți să se conecteze cu puritatea vieții, o minune pe care o trăim în fiecare zi.

Alții știu poate mai bine să fructifice frumosul din jur în cel mai minunat mod, iar alții trebuie să învețe de la ei.  Adică ei sunt tinerii care au înțeles că fericirea vine din iubirea pentru natură, de sunetul apei și ciripitul păsărilor, fericirea vine din iubirea pentru oameni și prieteni adevărați.

Am fost onorați să fim gazda acestui superb eveniment, atât de important pentru tinerii proaspăt căsătoriți și atât de copleșitor pentru noi, restul care am fost părtași la iubirea pe care și-au declarat-o” au scris cei de la Stâna Popas Putredu Moara pe Facebook.

Postarea a fost distribuită inclusiv de cei de la Parcul național Munții Rodnei.

Oamenii faini și lucrurile minunate nu se pot întâlni și întâmpla, decât la noi în Parcul Național Munții Rodnei. Într-o părticică din Raiul nostru la Stâna Putredul Moară.

Casă de piatră tinerei familii și numai bucurii!”, au scris aceștia pe Facebook.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!