În fiecare an, istoria ne cheamă precum o ectenie de „iară şi iară”, pentru a opri timpul şi într-o străfulgerare de gând să devenim camarazi cu cei ce şi-au jertfit viaţa pentru un ideal, un gând ori dorinţă de mai bine.
Şi parcă nicicând nu e mai potrivit să facem aceasta, decât în ziua sfântă de Înălţare, zi în care – după ce şi-a împlinit misiunea pământeană – Mântuitorul nostru s-a întors la Tatăl. Tot aşa şi moşii noştri, părinţii și fraţii noştri, rudeniile noastre, după încheierea misiunii de apărare şi reîntregire a gliei străbune s-au întors la Tatăl, lăsând în urmă calea dorului şi straja durerii în sufletele părinţilor de lângă vatră, a soţiilor ori a pruncilor nemângâiaţi…
Iată pentru ce, la iniţiativa părintelui Gavril Horţ, duhovnicul mănăstirii Piatra Fântânele, precum şi a maicilor de aici, în frunte cu maica stareţă stavrofora Pamfilia Solcan şi prin purtarea de grijă a Presfinţitului Vasile Someşanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului – în fiecare an, cler şi popor urcă această golgotă a munţilor Călimani, până în vărful Grui, unde la umbra falnică a brazilor îşi dorm somnul lin şaizeci de soldaţi români ucişi în 1917, în timpul primului război mondial.
În zori de zi, când codrii abia se deşteaptă, pe cărarea şerpuită pavată cu piatră şi rădăcini de brad batrâne de când lumea, pâlcuri de creştini se îndreaptă spre altar, spre altarul jertfei din Grui, unde un sobor de preoţi, avându-l în mijlocul lor pe preacucernicul părinte protopop al Bistriţei Alexandru Vidican a săvârşit dumnezeiasca liturghie.
Cuvântul de învăţătură a încălzit apoi parcă şi văzduhul destul de neprielnic atunci când vocea inconfundabilă a părintelui protopop a rechemat şi a adus amintirii din străfunduri de istorie marii bărbaţi ai neamului nostru românesc, făuritori de ţară şi apărători ai credinţei : Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi încheind cu toţi eroii neamului căzuţi sub glie în cele două războaie mondiale.
După îndătinatul parastas mai apoi rânduit de maicile şi o parte din creştinii prezenţi, în sunet de goarnă, la fel ca odinioară camarazii soldaţilor cazuţi la datorie, adică unitatea militară de la Prundu Bârgăului a prezentat onorul şi ca semn de respect a bătut pas de defilare. Şi pentru ca respectul să fie desăvârşit au fost depuse coroane de flori din partea mai multor instituţii de stat şi civile.
Cu multă trudă şi osteneală, copiii coordonaţi de maica stareţă Pamfilia, au ţinut să marcheze momentul printr-un montaj de poezie şi un joc popular specific grăniceresc numit căluşarul.
A fost o zi cu mare încărcare duhovnicească, fiecare credincios ori cleric având prilejul de a se înălţa şi de a reflecta la jertfa înaintaşilor în raport cu vremurile pe care le trăim…
Preot Aurelian Poptean
