8.9 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

FOTO: La Ilva Mare, unii fac ce vor, iar primarul nu poate face nimic!

Localnicii din Ilva Mare NU MAI SUPORTĂ! Câteva familii fac o mizerie de nedescris, la doi pași de centrul satului. Mai mult, unii și-ar fi extins proprietățile tăind din drumul de acces. Așa că persoanele bolnave sunt cărate cu roaba sau pătura la echipajele de intervenție, care nu pot trece. „Și nu o dată am alunecat pe zeama de varză și gunoaiele lor, inhalând fumul de pamperși arși”, spun revoltați cei peste 100 de semnatari ai unei sesizări trimise primăriei.

Peste 100 de localnici din Ilva Mare au făcut o solicitare către administrația locală. Aceștia au ridicat o serie de probleme, care persistă de ani buni, și, susțin ei, „nu sunt cine știe ce pretenții, ci lucruri decente”.

Cea mai spinoasă problemă dintre toate ar fi… la doi pași de centrul satului.

„La cinci minute de centrul comunei, de piața centrală există o zonă de romi. Sunt câteva familii care s-au așezat acolo. Și nu asta ar fi problema, dar fac o mizerie de nedescris. Nu și-au legat țevile la canalizare, ci și le-au scos prin pereții casei afară, și totul se varsă în curtea lor și în drum. Am alunecat, cu fetița în brațe, pe zeama de varză. Apoi, ard acolo hainele, pamperșii folosiți… E o mizerie de nedescris. I-am spus de atâtea ori primarului să facă ceva cu ei. Și mi-a răspuns că nu are ce le face. Că nu-i poate educa. D-apoi să-i educ eu?!? Trebuie făcut ceva. Dar nu face, că doar ăștia îl votează! DAR nu se mai poate așa ceva”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Iuliana T.

Edilul comunei a explicat că știe de problemă, dar NU poate face nimic.

„Sunt câteva familii de romi, cu mulți copii. Sunt asistați social. Știți că nu prea ai ce le face… Și dacă îi amendezi, cine plătește amenda?? Nu o mai încasează nimeni. Am mai vorbit cu ei. D-apoi nu ai ce le face. Sunt greu de educat. O să mai vorbesc cu ei. Dar efectiv nu ai ce le face”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Alexandru Anca.

Drumul – îngustat ilegal și impracticabil…

O altă problemă spinoasă, pentru cei peste 100 de semnatari ai sesizării respective, este drumul comunal impracticabil și îngustat de cei ce și-ar fi extins gospodăriile ilegal.

„Pe lângă faptul că drumul e impracticabil, este și îngustat. Că abia treci cu o mașină mică. I-am cerut primarului să aducă pietriș. Nu avem pretenții de asfalt pe drumul ăla. Dar măcar să fie practicabil. Că atunci când a fost incendiul ăla în care au murit doi copii ( n.r – în 2013 și despre care puteți citi AICI ), mașina pompierilor a rămas împotmolită. La doi pași de centru.

Să nu vă spun că dacă e vreun incendiu la cele 30 – 40 de gospodării, nu doar că nu pot ajunge echipajele, dar nu există nici hidrant în zonă. Mai mult, din cauză că unii și-au extins gospodăriile, nu poți trece decât cu mașina mică, așa cum spuneam. Atât e de îngustat drumul. Și când e cineva bolnav, vreun bătrân de aici din zonă, e transportat la echipaj cu pătura sau cu roaba. Nici mașina de gunoi nu ajunge în zonă! Eu trebuie să îmi duc tomberonul 800 de metri, ca să îmi fie ridicat de cei de la firma de salubritate. Păi nu se poate așa ceva! TREBUIE luate măsuri. CUM s-au extins ăia și au tăiat din drumul comunal???”, a mai spus revoltată Iuliana T.

Primarul comunei a recunoscut că s-a „tăiat” din drum.

E într-adevăr cineva care și-a extins gospodăria și a ocupat și din drum. Dar ăia nu stau tot timpul acolo. Nu au prea fost cu pandemia asta pe aici. Dar o să merg pe acolo și când o să îi găsesc, voi discuta cu ei să rezolve problema”, a promis Alexandru Anca.

Iuliana T. a spus că situația în comună persistă de mult timp. A făcut recent o sesizare și către prefectul județului și speră cumva să se rezolve aceste probleme.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.