-2.7 C
Bistrița
luni, februarie 2, 2026

FOTO: Polițiștii bistrițeni au oferit ucrainenilor care ne-au tranzitat județul apă, cornuri și dulciuri

Frumoasă mobilizare a polițiștilor bistrițeni. Mașinile cu ucraineni au fost oprite, iar polițiștii au înmânat apă, cornuri și celor mici, dulciuri.

Oamenii legii din Bistrița nu au uitat că sunt, în primul rând, OAMENI. Polițiștii bistrițeni au oprit mașinile cu ucraineni care ne-au tranzitat zona și au aplicat…altfel de amenzi.

Polițiștii din Bistrița-Năsăud aflați în trafic le-au urat bun-venit cetățenilor ucrainieni care au tranzitat județul sau au rămas în zonă.

Pentru că au condus distanțe considerabile, i-au invitat să facă o pauză pentru a ajunge în siguranță la destinație. Polițiștii le-au oferit atât conducătorilor, cât și pasagerilor, apă și  cornuri, iar celor mici câte ceva dulce.

Polițiștii i-au asigurat că le sunt alături, i-au încurajat că totul va fi bine și le-au oferit indicații pentru a ajunge în siguranță la destinație” este mesajul transmis de IPJ BN.

Acțiunea a fost posibilă cu sprijinul unor voluntari:

  • Asociației Internațională a Polițiștilor
  • Corpul Național al Polițiștilor
  • Sindicatul Național al Polițiștilor
  • Personalului Contractual

Activitatea aceasta va continua și zilele viitoare.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.