21.7 C
Bistrița
miercuri, august 5, 2026

FOTO: Sala de sport de la Spermezeu, de 180 de locuri, aproape gata

Bucurie pe spermezeni, dar mai ales pe echipa de volei a comunei. Sala de sport de peste 9 milioane de lei e aproape finalizată. CUM arată:

În iulie 2020 se semna ordinul de începere al lucrărilor la Sala de Sport din Spermezeu. Banii, 9, 12 milioane de lei au fost alocați acestui proiect prin Compania Națională de Investiții.

Actele de finanțare au fost depuse în 2018, iar anul acesta, spermezenii se vor putea bucura de sala de sport.

Nu mai avem mult! Eu nu sunt grăbit deloc. Ceea ce vreau este să se facă lucrare de calitate!” a scris primarul Sorin Hognogi pe Facebook.

Sala are 180 de locuri, iar marea bucurie este ”pe capul” echipei de volei.

Acest proiect a fost unul cerut de cetățeni. Cred că de la primul meu mandat mi s-a spus de către localnici că ei au nevoie de o sală de sport. În mod special vorbesc de echipa de volei din comuna Spermezeu. La noi e tradiție în volei, iar echipa noastră concurează inclusiv internațional. Și mi-au spus că ei nu-și pot chema colegii, alte echipe, la noi în comună, decât pe timp de vară. Așa că acum, cu noua sală de sport, vor putea face turnee și pe timp de iarnă” explica primarul Comunei Spermezeu în 2020.

CUM arată sala de sport de peste 9 milioane de lei:

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: