19.4 C
Bistrița
joi, iulie 3, 2025

FOTO/VIDEO: Primul autobuz electric 100 la sută românesc, în teste la Bistrița

Odată cu proiectele ”verzi” ale Bistriței, autobuzele electrice vor deveni un lucru obișnuit. Timp de două săptămâni, la Bistrița, e în teste primul autobuz electric românesc.

Linia Verde va oferi transport public în comun cu autobuze electrice. Deși s-a făcut licitația pentru 10 autobuze, astfel de autovehicule vor mai fi achiziționate.

Vom mai cumpăra alte 20 poate chiar 30 de autobuze electrice. Nu dfoar pentru Linia Verde, dar și pentru culoarul de mobilitate de pe lângă râul Bistrița. Încet, încet, vom înlocui acești factori de poluare, și vom alege varianta electrică„ a explicat azi, primarul Ioan Turc.

Astfel, timp de două săptămâni, la Bistrița, se află în teste un autobuz electric, produs în România.

”Pentru mine e o mare bucurie pentru că avem parteneri aici în Bistrița și chiar firme pe care ne bazăm la producerea unor componente necesare pentru construcția autobuzelor și a camioanelor. Nu e greșit dacă dau numele companiei Comelf. Mergem în toată țara cu acest produs. Este un autobuz de demo în care putem să vedem ce tehnologie avem, putem să îl simțim și să ne familiarizăm cu el. Până la final de an sper să ajungem în cât mai multe orașe din țară. Momentan am mai fost în Oradea, Brăila, București” a declarat Mircea Cîrț, fondatorul firmei ATP Group.

Autobuzul are o lungime de 12,18 metri și o capacitate de 83 de locuri. Este un autobuz pretabil pentru transporturile urbane, având o autonomie de 200 – 360 km. Prețul său pornește de la 375.000 de euro.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...