1.6 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 13, 2025

FOTO – Sesiunea Județeană de Formare a Elevilor Reprezentanți: O premieră în Bistrița-Năsăud

În premieră, la Bistrița, în acest weekend se desfășoară prima ediție a Sesiunii Județene de Formare a Elevilor Reprezentanți. Evenimentul a debutat ieri seară, în aula UTCN. Organizatori sunt Consiliul Județean al Elevilor BN alături de partenerii lor strategici. Au fost invitați zeci de elevi din toate consiliile școlare ale județului. Programul are ca obiectiv dezvoltarea competențelor de leadership, reprezentare și implicare civică.

Este un eveniment deosebit de important pentru noi, pentru partenerii care ne-au fost alături și pentru cei 50.000 de elevi pe care îi reprezentăm cu deosebită onoare. Sesiunea are ca scop formarea a 70 de elevi reprezentanți care sunt membri în consiliile școlare ale elevilor din 20 de școli din Bistrița-Năsăud”, a precizat Alin Saicu, președintele Consiliului Județean al Elevilor.

Acesta le-a povestit celor prezenți despre Ordinul Lingurițelor – inspirat de volumul de eseuri ale scriitorului Amos Oz. În cazul unei catastrofe naturale, un incendiu, să zicem, există trei categorii de persoane. Din prima categorie fac parte cei care o iau la goană și fug cât văd cu ochii. Din a doua categorie fac parte cei care caută vinovatul, pentru a-l face de râs. În a treia cagorie sunt cei care caută o găleată cu apă și încearcă să stingă incendiul. Dacă nu au o găleată, caută o cană. Dacă nu au nici măcar o cană, cu sigurnață au măcar o linguriță. Fiecare om are o linguriță. Iar milioane de oameni care ar veni cu milioane de lingurițe ar reuși să stingă focul în final…

Toți cei care ne-ați fost alături în acest eveniment v-ați implicat cu lingurița voastră, pentru ca cei 50.000 de elevi din Bistrița-Năsăud să fie cât mai bine reprezentați”, a mai spus Alin Saicu.

Cristian Cârlig, vicepreședintele Consiliului Județean BN, a subliniat că instituția pe care o reprezintă va sprijini permanent activitățile elevilor din județ.

La ceremonia de deschidere a luat cuvântul Vasile Șteopoaie, inspectorul școlar general al ISJ BN, dar și Lenuța Cozma, inspector principal de poliție, șef al Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ BN.

Prefectul Teofil Cioarbă, a recunoscut că este o mare bucurie pentru felul în care se implică elevii în tot ceea ce înseamnă viitor. „Voi, ca și for al elevilor, reprezentați o copie a administrației locale. Din păcate, foarte mulți nu știu care este diferența între Instituția Prefectului și Consiliul Județean. Mi-ar plăcea ca prin voi și ISJ, să afle elevii ce atribuții are fiecare instituție. Pentru că astfel vom avea o societate mai bine informată, care va ști cărei instituții să se adreseze”, a mai spus Teofil Cioarbă.

Invitați la sesiunea de formare sunt și doi reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor: Alexandru Ionuț Popa, vicepreședinte, și Andra Elena Gheorghe, membru în Comisia Națională de Etică și fost președinte al Consiliului Județean al Elevilor Brașov.

Este cel mai amplu proiect de formare dedicat elevilor implicați în reprezentare. Prin participarea la acest eveniment, elevii au oportunitatea de a-și îmbunătăți cunoștințele și competențele, pentru a desfășura activitatea de reprezentare la cel mai înalt standard.

Sesiunea își propune să ofere un cadru structurat pentru învățare, schimb de experiență și dobândirea unor noi abilități de leadership și comunicare.

Un accent deosebit în cadrul acestei ediții îl reprezintă implicarea Rotary Club Bistrița, organizație cunoscută pentru sprijinul constant acordat educației și tinerilor. Clubul continuă tradiția de a investi în formarea generațiilor viitoare, contribuind direct la dezvoltarea abilităților de leadership ale elevilor.

Prin această implicare, Rotary Club Bistrița își reafirmă angajamentul de a susține educația tinerilor și de a forma viitori lideri capabili să genereze schimbare.

Sesiunea de formare include zece ateliere tematice. Șase ateliere sunt facilitate de membri ai Consiliului Național al Elevilor, veniți din alte județe pentru a oferi o perspectivă extinsă asupra leadershipului în educație. Printre temele abordate se numără:

  • educația media și competențele digitale,
  • etica și deontologia reprezentării,
  • organizarea internă a structurilor de elevi,
  • dezvoltarea personală și comunicarea eficientă.

În cadrul evenimentului, Vlad Oltean, secretarul Rotary Club Bistrița, manager la Comelf SA, va facilita un atelier dedicat leadershipului și managementului de echipă.

Atelierul le va oferi elevilor instrumente practice pentru coordonarea grupurilor, comunicare eficientă și organizare internă. Sunt competențe esențiale pentru elevii reprezentanți care își asumă roluri de conducere în comunitățile lor școlare.

Astăzi, 13 decembrie, la Muzeul Județean, Sesiunea de Formare a Elevilor Reprezentanți propune elevilor umrătoarele ateliere: 

  • 09:30-11:00 – atelier de organizare internă facilitat de Andra Elena Gheorghe
  • 11:00-12:30 – atelier de externe facilitat de Ana Pop
  • 12:30-13:30 – atelier de leadership și teamwork facilitat de Vlad Oltean (director principal Comelf )
  • 14:00-15:30 – atelier „Cum funcționează statul” facilitat de Alexandru Ionuț Popa, vicepreședinte al CNE
  • 15:30-16:30 – atelier „Problemele sociale pe înțelesul meu” facilitat de Alexandru Ionuț Popa, vicepreședinte al CNE
  • 16:30-18:00 – atelier „Etică și Deontologie” facilitat de Andra Elena Gheorghe, membru CONET
  • 18:00-19:00 – „Cum funcționează școala”

Duminică, la Muzeul Județean din Bistrița au loc alte două ateliere pentru elevi:

  • 11:00-12:00 – atelier „Incluziunea Școlară” facilitat de Ana Dragu, fondator al Asociației Micul Print
  • 12:00-13:00 – Atelier de dezvoltare personală facilitat de dr. Răzvan Couți, Medicul Anului în 2025 

Parteneri în proiect:

  • Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud 
  • Consiliul Județean, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud 
  • Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – Extensia Bistrița
  • Instituția Prefectului
  • Biroul de Siguranță Școlară
  • Rotary Club Bistrița

Foto @ Sofia Dan

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...