9.9 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 2, 2023

FOTO/VIDEO: Autoturism, transformat într-un morman de fiare într-un spectaculos accident în Livezile. Șoferul a avut zile!

Un spectaculos accident a avut loc azi-noapte, în jurul orei 02:00, pe DN17, în localitatea Livezile. În urma impactului dintre două autoturisme, unul dintre ele a ajuns în șanțul de pe marginea șoselei, unde s-a transformat într-un morman de fiare. Șoferul a avut zile și-a scăpat fără nicio zgârietură.

Accidentul a avut loc în jurul orei 02:00, pe DN17, în localitatea Livezile. Din primele informații, două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului, unul dintre ele a ajuns în afara părții carosabile, în șanțul de pe marginea șoselei.

Autoturismul s-a transformat efectiv într-un morman de fiare. Șoferul care-l conducea a avut zile și a scăpat fără nicio zgârietură.

Potrivit reprezentanților ISU Bistrița-Năsăud, toți cei implicați au refuzat transportul la spital, după ce au primit îngrijiri la fața locului. În accident au fost implicate și patru adolescente cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, care însă n-au fost grav rănite.

„Un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani din Bistrița, în timp ce se deplasa prin Livezile, pe direcția Bistrița către Vatra Dornei, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa pe aceeași direcție, condus de un tânăr de 21 de ani din Dorolea. În urma impactului, a rezultat rănirea a patru pasagere cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani”, precizează reprezentanții IPJ BN.

Se pare că șoferul de 31 de ani consumase alcool înaine de a se urca la volan:

„Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului de 31 de ani și rezultând o valoare de 0.08 mg/L alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 21 de ani. Acesta a fost ulterior transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând sa stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, mai spun reprezentanții IPJ BN.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Mari șoferi, ce sa mai.. Dau și ei liniuțe sa impresioneze fetele alea bătrâne de 13-15 ani.. Ca acuma dacă ai una de 16 ani e bătrână. Ce fac 2 puștoaice de vârstă lor cu unu de 31 de ani în mașină? Și ala de 21 de ani, nici bine nu sa uscat cerneala pe permis, mai are si alcoolemie… Doamne ce bombardieri avem și în Bistrița…

  2. Problema majoră o reprezintă aceste șanțuri care pot fi deosebit de periculoase.
    În mod normal ar trebui montați parapeți pentru protecție sau să le acopere cu plăci de beton.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

LEONI Bistrița: Anunț solicitare Autorizație mediu

SC LEONI WIRING SYSTEMS RO SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a Autorizației de mediu pentru funcționarea FABRICĂ DE PRODUCȚIE DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE...

Se fac angajări la Masterfoam, Arena by Casa EMA și Clinica Sanovil

Masterfoam angajează operatori producție, tehnicieni mentenanță și magazineri. Restaurantul Arena by Casa EMA caută ospătar, barman și ajutor bucătar. Clinica Sanovil are nevoie de farmacist, specialist marketing & comunicare, infirmieră part-time. Oferta completă – mai jos:

IANA OPTIC: De Crăciun fă-ți cadou o pereche de ochelari cu cristale Swarovski ! Sau fă-i cadou cuiva drag un voucher

La Iana Optic vă așteaptă deja surprize de sărbătoare pentru cei dragi. Ai acum ocazia să-ți faci cadou o pereche nouă de ochelari (cu cristale Swarovski, ca să fie răsfățul complet) sau poți să faci cuiva drag un cadou prețios.