20.8 C
Bistrița
miercuri, mai 20, 2026

FOTO/VIDEO Casă abandonată din Ștefan Cel Mare, cuprinsă de flăcări

O casă din zona Ștefan Cel Mare a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață. Se pare că aceasta este abandonată, iar acolo locuiesc de ceva vreme oameni ai străzii.

În această dimineață, o casă din Ștefan cel Mare a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii militari intervin în acest moment pentru lichidarea incendiului.

Din primele informații este  vorba despre o casă abandonată, ocupată abuziv de ceva vreme de oameni ai străzii. Se pare că acesta n-ar fi primul incident de acest fel, care are în centru acest imobil. Mai multe detalii AICI.

Casa respectivă a fost achiziționată de un dezvoltator imobiliar pentru a fi dărâmată și ridicat în locul său un bloc de locuințe. Proiectul imobiliar, care nu respecta mai multe reguli de urbanism, a fost blocat în instanță.

UPDATE:

„Jandarmii au evacuat în această dimineață 7 persoane dintr-o casă în care izbucnise un incendiu
Trei adulți și 4 copii, printre care se afla și un copil de doar 2 săptămâni, au fost scoși de jandarmi din locuința în care se aflau deoarece în imobil izbucnise un incendiu. În jurul orei 09.00, patrula de Jandarmerie care se afla într-o acțiune de patrulare a zărit inițial un fum dens care ieșea de la o casă din cartierul Ștefan cel Mare. Imediat jandarmii au oprit mașina, au intrat în imobilul respectiv și au constatat faptul că în interior se aflau mai multe persoane.  Oamenii legii i-au trezit pe cei trei adulți și 4 copii care încă dormeau, i-au evacuat cât au putut de repede și i-au urcat în autospeciala Jandarmeriei. Din fericire nimeni nu a fost rănit iar persoanele în cauză au fost transportate la Viișoara, la domiciliul părinților. Cel mai mic dintre copii este nou născut și are doar 2 săptămâni.  La fața locului a fost solicitată prin intermediul 112 intervenția pompierilor care au intervenit imediat pentru stingerea incendiului”, informează Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvând al Inspectoratului de Jandarmi Județean.

Foto/Video: Tina Dumitrescu/ Marius Rus/ IJJ Bistrița-Năsăud

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...