7.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO/VIDEO – Cum s-a întors în timp școala din Livezile. Doar telefonul și ghiozdanul îi deosebea pe școlari de Nică din Humulești

Sute de școlari de toate vârstele mișunau astăzi prin curtea școlii din Livezile. Ce îi deosebea de alți elevi a fost tocmai ținuta. Toți profesorii și mare parte din copii au ales să vină la festivitățile de deschidere a noului an școlar în costum popular, pentru a marca cei 100 de ani de la Marea Unire.

Sala profesorală a Școlii din Livezile aducea cu culisele unui spectacol folcloric. Toți cei 28 de dascăli, în frunte cu directoarea Ana Capotă erau îmbrăcați în costume populare, unele vechi și de 100 de ani. Inclusiv femeile de serviciu de la școală au „intrat în horă” și au venit îmbrăcate în haine țărănești.

Profesorii și învățătorii școlii din Livezile au luat practic exemplul angajaților din primărie și a consilierilor locali, care și-au propus ca preț de o lună să vină la muncă în costum popular, pentru a marca astfel 100 de ani de la Marea Unire.

Primarul Traian Simionca le-a propus profesorilor să înceapă noul an școlar „tradițional”, iar aceștia nu au stat pe gânduri. Exemplu le-au luat și copilașii, care au venit și ei în straie tradiționale.

Mulți profesori au apelat la costumele populare lăsate moștenire de la părinți și au mărturisit că se simt români purtându-le. Aceștia au recunoscut că nu au mai îmbrăcat un costum popular de ani buni.

„Dacă strămoșii noștri au putut să se ducă la Alba Iulia în haine țărănești, pe jos, cu căruțele, atunci de ce n-am putea să o facem și noi în această zi deosebită. Sunt mândră că sunt româncă, am 18 ani de când predau în această școală și îmi sărbătoresc astăzi, într-un fel, majoratul. Și bunica ar fi mândră să mă vadă îmbrăcată așa”, a precizat directoarea școlii Ana Capotă.

Primarul Traian Simionca a fost și el prezent la festivitate și a venit cu o provocare pentru cei mici. Acesta le-a propus celor mici să vină două săptămâni, zi de zi, îmbrăcați în haine tradiționale. Cei care vor reuși vor fi recompensați cu o excursie prin țară, urmând să vadă, cei mai mulți pentru prima dată, Palatul Parlamentului.

„Provocarea pentru acești copii se întinde pe două săptămâni. Acei copii care vor veni îmbrăcați în costum popular vor fi recompensați cu o excursie prin țară, inclusiv la Palatul Parlamentului, la Casa Poporului. Și în excursie vor purta costumele populare”, a declarat primarul comunei Livezile, Traian Simionca.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=6y6EgUgU4HA&feature=youtu.be” /]

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.