În mijlocul naturii, între flori de câmp și cai alergând liber, în apropierea fermei didactice… Aici au celebrat cele mai bune rezultate, marcând finalul anului școlar, elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița.
Profesorii și elevii Liceului Agricol au încheiat ieri anul școlar cu un Picnic AgriSmart. O altfel de Serbare a școlii după „un an al muncii, al învățării, al dezvoltării personale și profesionale.
Am ales pentru acest eveniment un loc simbolic pentru identitatea școlii noastre: livada școlii și ferma didactică – acolo unde teoria se întâlnește cu practica, iar educația capătă sens prin experiență directă”, a explicat directorul liceului, prof. Claudiu Șular.
Iar faptul că au sărbătorit în natură rezultatele elevilor de la Liceul Agricol nu a făcut decât să accentueze valorile care îi definesc: respectul pentru natură, pentru muncă și pentru comunitate.
Un moment aparte l-a reprezentat absolvirea elevilor din învățământul liceal profesional.
Iar ca să amintim doar una dintre performanțele elevilor de la Liceul Agricol, este suficient să amintim că doi elevi de clasa a IX a – Antonia Maria Szocs și Dragoș Răzvan Nemeș au deja asigurat un loc la facultate.
Și asta pentru că au câștigat locul III la Simpozionului on-line Environmental Protection and Education in Ecological Engineering (EP–E3). Simpozionul a fost organizat de Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului (Politehnica Timișoara), care a oferit celor de pe locurile I, II și III un loc în facultate. Cei doi elevi de la specializarea Tehnician ecolog și protecția calității mediului sunt considerați deja admiși la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului. Aceștia vor primi și o bursă în valoare de 1.000 lei/lună, dar și cazare în cămin.
Pregătirea și coordonarea elevilor au fost realizate de prof. Elena Mihaela Mora de la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița.
„Comunitatea are nevoie de tineri bine pregătiți, de specialiști care să contribuie la dezvoltarea agriculturii moderne și la buna funcționare a economiei locale.
Dragi absolvenți, vă felicit pentru efortul depus. Vă încurajez să continuați să vă perfecționați. Fie prin integrarea pe piața muncii, prin dezvoltarea unei activități antreprenoriale de familie, sau prin continuarea studiilor. Viitorul aparține celor care învață permanent și care au curajul să se adapteze schimbărilor”, a mai precizat prof. Claudiu Șular.
Directorul Liceului Tehnologic Agricol a amintit și de proiectele derulate pe parcursul anului de instituția de învățământ. Este vorba despre mobilități Erasmus+, dar și proiecte precum Meseria face diferența sau AgriSmart – Inovație și Educație în Agricultură:
Asemenea proiecte demonstrează că educația înseamnă și inovare. Că elevii de aici au parte de oportunități de învățare moderne și conectate la realitățile agriculturii viitorului – a mai precizat prof. Claudiu Șular.















