8.7 C
Bistrița
vineri, mai 14, 2021

FOTO/VIDEO: Evenimentul săptămânii – Olimpiada Națională de Arte Vizuale, la Bistrița!

Ieri, 3 aprilie 2018, la Palatul Culturii din Bistrița s-a dat startul celei mai mari confruntări școlare din România, pe linie de artă plastică, arhitectură și istoria artei  – clasele a XI-a și a XII-a, practic viitorii studenți, artiștii și arhitecții de mâine ai țării noastre.

Febra momentului a fost mare. Iată două instantanee de ieri dimineață, de pe strada Dornei. Primul, cu ultimele retușuri, dinaintea startului:

[arve url=” https://youtu.be/V7eDGh3wrhc” /]

Al doilea cu sosirea primelor delegații din țară:

[arve url=”https://youtu.be/nf8wnd5HDmo” /]

Gazda directă este, după cum era și firesc, Liceul de Arte „Corneliu Baba” din vechiul, atractivul și interesantul nostru burg, dar implicate mai sunt și Liceul Sportiv, Colegiul Tehnic „Infoel”și Liceul Tehnologic de Servicii, toate din Bistrița. Vizate vor fi și obiectivele istorice de la muzeu, din centru și din parc, musafirii noștri, elevii și profesorii lor,  din toată țara, fiind iubitori declarați „ai frumosului”. Cei aproape șase sute de  „invitați”, 475 de elevi și 80 de cadre didactice, profesori însoțitori, profesori de liceu și cadre didactice universitare, membri ai juriului național, toți sunt oaspeții noștri până vineri, 6 aprilie 2018.

Președinte de onoare al juriului a fost numit maestrul penelului Marcel Lupșe care e pe picior de plecare la Veneția, unde va expune în galeriile Institutului Cultural Român din lagună, lucrări grupate sub genericul „Ofrandă – Sacrificio”, o încununare a activității sale de promovare a artei și culturii românești peste hotare. Președinte executiv este profesorul și sculptorul Alexandru Gavrilaș, director al Complexului Muzeal din Bistrița-Năsăud, alături de doamna profesoară Eniko Păvăluc-Gal, inspectorul de specialitate al ISJ BN, profesorul de arte Macedon Retegan, directorul liceului gazdă, profesorul de istoria artei, criticul Vasile Duda, director adjunct, alți colegi  din instituțiile de artă din județ.

Au vorbit în deschidere, demonstrând o deplină unitate de abordare și acțiune, în ideea ca evenimentul să iasă cât mai bine – profesor Camelia Tabără, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, profesor Enikö Păvăluc-Gal, inspector de specialitate al aceleași instituții, Vasile Puica, vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Ovidiu Frenț, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae, viceprimar al municipiului Bistrița, sculptorul Alexandru Gavrilaș, directorul Complexului Muzeal din Bistrița-Năsăud,

părintele protopop Alexandru Vidican, pictorul Marcel Lupșe, directorul Macedon Retegan și istoricul de artă Vasile Duda.

Trebuie să precizăm, ca să fim cinstiți,  că experiență în domeniu există, întrucât cei de la Arte, din Bistrița, au mai organizat de-a lungul timpului, încă două olimpiade naționale. E drept, niciodată cu un număr așa de mare de participanți.

Cu ajutorul colegilor de la Liceul de muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, tot artă, numai că a sunetelor, festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Arte, s-a încheiat cu un reușit moment muzical, flaut și pian și cu prezența plină de viață a premiatului cor ARMONIA dirijat de binecunoscuta profesoară de muzică Ana-Maria Dragonici care „trăiește și degajă muzică prin toți porii”! După prelucrarea foarte izbutită a variantei folclorice „Mă luai, luai”, a încheiat cu o piesa-surpriză în limba spaniolă, agrementată cu onomatopee, bătăi din palme, bătaie ritmică cu picioarele în padiment, bătaie cu degetele în cutia de percuție improvizată. Se numește „Tres cantos nativos” –  „Cele trei cântece” – a lui Marcos Leite.  A fost foarte bine primită de tânărul public din sală. Inspirată alegere a repertoriului și interpretare-joc, de maxim impact. Cunoscând-o foarte bine și apreciindu-i onest efortul și creativitatea, îmi permit să mă pronunț: Nota 10 Ana! Bravo ție și copiilor tăi din ARMONIA!

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/Fx2N83YMHLs” /]

Le urăm tuturor delegațiilor, concurenților, mult succes, în numele concitadinilor noștri. Vom reține toate aspectele interesante din aceste zile și vom mai reveni și cu alte detalii, vineri, când vom cunoaște și câștigătorii ediției 2018 a Olimpiadei de Arte – evenimentul bistrițean cel mai important, în plan educativ și cultural, al acestei săptămâni, cu multiple semnificații pascale.

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

FOTO/VIDEO: S-a deschis DABO DONER pe Pietonal!

Nu e kebab și nici shaorma. E unicul doner, DABO DONER, și a cucerit bistrițenii de...

Dansează, învață mișcări noi și distrează-te la cursurile YOLO STUDIO! GRATUIT, săptămâna viitoare!

Îți place muzica și vrei să te distrezi? Vrei să înveți să dansezi sau să „prinzi”...

POP&POP Glass Solutions Bistrița – Profesioniști în amenajări cu sticlă și sisteme de glisare inteligente pentru birouri, locuințe sau terase

Ai în plan amenajări cu sticlă la firmă sau acasă?! Pop&Pop Glass Solutions Bistrița sunt profesioniștii...