11.2 C
Bistrița
miercuri, iulie 2, 2025

FOTO/VIDEO – Ilva Mică: Și-a nenorocit picioarele, în timp ce își lucra pământul

Elicopterul SMURD de la Jibou a fost solicitat azi în Ilva Mică. Un bărbat și-a nenorocit ambele picioare, în timp ce își lucra pământul. „Nici noi nu reușim să înțelegem cum s-a întâmplat!”, a declarat primarul comunei.

În jurul amiezii, un apel la 112 anunța că un bărbat din Ilva Mică s-a accidentat la picioare.

Omul își lucra pământul, cu un motocultor. Și-a prins amândouă picioarele. Am înțeles că la piciorul drept are ceva fractură la gleznă și i-ar fi dislocat din șold. Iar la stângul, tot așa, până la genunchi și l-a prins. Nici noi nu reușim să ne dăm seama cum s-a întâmplat!”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Aurel Horea.

Bărbatul s-ar fi aflat pe un câmp, fiind adus la fabrica de cherestea de mai mulți localnici.

A intervenit un echipaj SMURD de la Năsăud și a fost solicitat elicopterul de la Baza Aeriană Jibou.

„Echipajele medicale au găsit la fața locului un bărbat în vârstă de aproximativ 38 de ani, cu traumatism complex la ambele membre inferioare. A fost stabilizat și predat echipajului care încadrează elicopterul SMURD de la Baza Aeriana Jibou, pentru a fi transportat pe calea aerului la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș”, au explicat reprezentanții ISU BN.

Ioan C. este căsătorit și are doi copilași.

[arve url=”https://www.facebook.com/mesager24.ro/videos/490843722284714″ maxwidth=”300″ aspect_ratio=”1:1.8″ loop=”no” muted=”no” /]

FOTO/VIDEO – Mesager 24 & ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!