5.7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

FOTO/VIDEO – Lelea Teodora Purja, în cetatea Rodna: Fără un caier de tors lână, nu aveai cămeșă, nu aveai poale, nu aveai nimic…

Cetatea Rodnei a fost animată ieri seară de o șezătoare de muzicală tradițională. A fost coordonată de Centrul Județean pentru Cultură, iar lelea Teodora Purja a făcut senzație cu o mărturisire emoționantă.

Impresionantă șezătoare de muzică tradițională – ieri seară, la Porțile Medievale Deschise în cetatea Rodnei… La eveniment a participat Grupul Folcloric „Glanetașul” din Agrieș (Târlișua), coordonat de învățătoarea Floarea Pop.

Un recital unanim apreciat a fost cel al rapsozilor Teodora Purja, Eugenia Horoba, Aurica Bozga, Teodor Burzo, Ionică Moldovan și Ioan Șorecău. Taraful Tradițional „Păunița” din Sângeorz-Băi, condu muzical de Dănuț Gabor Poleac au smuls, de asemenea, aplauzele publicului. 

„Din moși strămoși, în familia noastră toți au horit. De la mama batrână, bunica mea. Ea stătea pe o vatră de piatră, avea un caier din ăsta de lână în mână, și cânta. De la ea am învățat și eu horea asta…

Mama torcea de cătră zîuă, ca să ne îmbrace pe noi – cinci copii. Era greu pe vremea aia să îmbraci cinci copii. N-ai avut tu bumbac, n-ai avut cum să mergi la second sau nu știu de unde să te îmbraci… Dacă n-aveai un caier ca ăsta, nu aveai cămeșă, nu aveai poale, nu aveai zadii… Ceoarecii la bărbați se făceau tot din lână.

Torceau bietele femei până li se ducea pielea de pe degete. Așa o fost viața noastră de demult… Dar o fost și frumoasă. Era liniște în țară, și între oameni – pace și înțelegere. Vecinii mereau unul la altul și era omenie în lume. Astăzi se cam gată toate și se departă…”, a povestit lelea Teodora Purja.

Teodora Purja a fost distinsă cu titlul Tezaur Uman Viu în 2018. 

Lelea Teodora Purja a primit titlul onorific „Tezaur Uman Viu”, dar încă nu știe…

Ce surprize vă așteaptă astăzi, duminică, 7 august 2022, la Rodna:

  • 12:00 – Animație medievală – Cimpoierii din Transilvania, Păpușile uriașe ale Bistriței, cavaleri – paradă din cetate până în centrul centrul comunei și înapoi în cetate, moment muzical Cimpoierii din Transilvania;
  • 12:30 – Atelier de gastronomie locală cu Elena din Deal;

Incursiuni în istoria locală. Prezentare meșteșug și meșteșugar ;

  • 13:00 – Atelier de reconstituire istorică cu Paladinii de Terra Medies;
  • 13:30 – Atelier meșteșugăresc – împletituri din papură cu Ileana Szilagyi;
  • 14:00 – Atelier de reconstituire istorică cu Paladinii de Terra Medies;
  • 14:30 – Atelier muzical cu Cimpoierii din Transilvania;
  • 15:00 – Incursiuni în istoria locală. Prezentare meșteșug și meșteșugar;
  • Tur ghidat ”Ansamblul cetății Rodna” cu Străjerii Porții Transilvaniei, coordonați de Părintele Pavel Vranău;

Atelier de modelaj în lut – piese de șah ce pun în valoare patrimoniul cultural local cu elevii Liceului de Arte Corneliu Baba, voluntari ai EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud;

  • 15:30 – Microrecital Cimpoierii din Transilvania – muzică medievală;
  • 16:00 – Spectacol cavaleresc cu Paladinii de Terra Medies;
  • 16:30 – Tur ghidat „Ansamblul cetății Rodna” cu Străjerii Porții Transilvaniei, coordonați de Părintele Pavel Vranău;

Atelier meșteșugăresc – țesut cu Ileana Domide și Oltița Dănilă ;

  • 17:00 – Atelier muzical cu Cimpoierii din Transilvania;
  • 17:30 – Atelier de reconstituire istorică cu Paladinii de Terra Medies;
  • 18:00 – Microrecital Cimpoierii din Transilvania – muzică medievală;
  • 18:30 – Reprezentație Teatrul nescris „Dor Someșan” Rodna;
  • 19:00 – Șezatoare muzicală tradițională, în coordonarea Centrului Județean pentru Cultură: Grupul Folcloric „Flori Dumitrene” din comuna Dumitra – coordonator artistic: Dina Simion; Rapsozi în recital: Nicolae Sava, Anchidim Cilica, Leanca Dominica, Lucreția Pomohaci, Dănilă Filipoi, Floarea Cosmi, Ionică Moldovan, Ioan Șorecău.

Pe tot parcursul zilei:

  • Ateliere verzi „Trăistuța cu flori de leac” cu Wild Life RO;
  • Târg de meșteșuguri vii și produse locale – Produs în Bistrița-Năsăud;
  • Ziua porților deschise la Muzeul Etnografiei și Mineritului;
  • Info point de promovare și protejare a patrimoniului natural cu rangerii din Parcul Național Munții Rodnei;
  • Colțul de lectură istorică ”Bibliobuz” oferit de Biblioteca Județeană „George Coșbuc”;
  • Tras cu arcul la țintă;
  • Mâncăruri gătite după rețete medievale de Punct de gastronomie locală ”Elena din Deal”;
  • Terasa cu bere artizanală “Musai” și vinuri din arealul viticol Lechința.

Organizatori: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Rodna, Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, Asociația Culturală Bistrița Medievală, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, Liceul Tehnologic „Florian Porcius” Rodna, Europe Direct Bistrița-Năsăud, Filiala Bistrița-Năsăud a Asociației Comunelor din România, Administrația Parcului Național Munții Rodnei, Asociația Cultural-Istorică Rodna Veche, Asociația WildLife Ro, Biserica Greco-Catolică Sf. Gheorghe Rodna.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.