16.8 C
Bistrița
duminică, iulie 13, 2025

FOTO/VIDEO – Maieru, în șantier! „E nevoie de aceste trotuare ca de aer și pâine”

Invitat la emisiunea Direct în Problemă, moderată de Iulia Stupinean la Bistrițeanul.ro, primarul Vasile Borș din Maieru a vorbit despre lucrările care se execută în aceste zile, în localitatea pe care o administrează.

Doar 40% din proiectele finanțate de Uniunea Europeană, Guvernul României sau alte surse de finanțare sunt derulate. 60% dintre ele se vor derula în acest an și poate vor continua în anul viitor”, a precizat Vasile Borș.

Vasile Borș a mai precizat că „în momentul în care un primar reușește să depună studiile de fezabilitate, cererile de finanțare și toate celelalte documente necesare, semnează contractul – iar apoi reușește să facă și achiziția pentru constructor, împreună cu echipa din jurul lui, practic peste 80% din treaba primarului este terminată. După aceea încep constructorii, diriginții de șantier, proiectanții, Inspecția în construcții care supervizează orice document. Primarul are datoria să meargă din când în când în șantier să vadă dacă lucrările se efectuează bine…”

În Maieru se derulează, în aceste zile, trei contracte pentru asfaltări de drumuri. În afara celor pentru drumuri forestiere.

Lucrăm, la ora la actuală, la cel mai vechi contract semnat prin PNDL. Aici mai sunt de executat aproximativ 2,5 kilometri de asfaltat. Pregătim șanțuri și diguri de sprijin. Apoi vom veni în cel mai scurt timp și cu asfaltul, pentru a-i scoate pe oameni din noroi”, a mai spus Vasile Borș. 

Se lucrează, totodată, la două proiecte pe drumuri forestiere. Urmează să fie puse la punct și trotuarele: „Până la sfârșitul lunii mai mi-aș dori să finalizăm trotuarele… Sunt foarte importante. Este nevoie de aceste trotuare ca de aer și pâine, pentru că suntem o localitate cu mulți copii și localnici”– a mărturisit Vasile Borș.

Alte detalii despre proiectele din Maieru puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F897820150652347%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la RCB Electro, Iproeb, Aquabis. Se caută inginer instalații, lăcătuș, mecanic, project manager

RCB Electro caută spre angajare manipulant mărfuri și derulatorist, iar Aquabis organizează recrutare pentru inginer instalații, mecanici și electricieni, instalatori. Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB și Clinica Sanovil. Oferta completă, mai jos:

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...