5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

FOTO/VIDEO: Virgil Rațiu ne-a arătat cum se face o ciorbă de șotron, la Librăria Aletheia

Atmosferă incendiară, plină de veselie și efervescentă bucătăreală, zilele trecute la Casa Cărții Nicolae Steinhardt. Aici a fost lansată o carte specială publicată de scriitorul Virgil Rațiu pentru copii: Cartea de bucate necolorate”.

Virgil Rațiu și-a lansat și la Bistrița Cartea de bucate necolorate (publicată de Editura Limes, Cluj). Volumul a ajuns la ediția a 2-a, grafica și ilustrațiile fiind semnate de Laura Poantă, medic și spiholog.

Cartea este, de fapt, o joacă… A început prin 1985, când scrisesem o carte pentru copii care se numea De-a împăratul și de-a împărăteasa. Descriam acolo o curte imperială, cum existau pe vremuri. Și descriind eu atmosfera de la curte, am strecurat acolo o și câteva texte despre bucăria imperială. 

La vremea respectivă, cartea a fost respinsă de cenzură. Nu au vrut s-o publice nici cei de la editura Junimea, nici de la Ion Creangă. Am fost luat la rost și întrebat cum de-mi permit să-i învăț pe copii să se joace de-ale gurii, în vremuri în care era chiar foamete generală în România.

Abia după 1990, am luat rețetele culinare din manuscrisul respins și le-am adunat în această carte… Acum copiii au voie să învețe să le treacă de foame atunci când le este foame, și să uite de bomboane sau înghețată…

Prima ediție a cărții a apărut în 1996, la Cluj, cu desene de Răzvan Tenie Brădean, foarte frumoase și sugestive…”, a mai explicat Virgil Rațiu.

Lansarea de carte a avut loc în cadrul concursului regional literar și artistic „Scrisori de mai”. Concursul se desfășoară deja de 8 ani, la Palatul Copiilor din Bistrița.

Elevii au fost invitați să realizeze niște scrisori pe care să le și ilustreze. Anul acesta, invitat special la ciclul primar a fost autorul Virgil Rațiu, cu volumul Cartea de bucate necolorate. Copiii au citit cartea și rețetele dânsului, au avut de scris o scrisoare „bucătarului șef”. S-au adunat vreo 60 de scrisori către „bucătarul” Virgil Rațiu. Au fost jurizate de poeta și artista Mirela Orban, de artista Iuliana Rusu, iar președintele juriului a fost însuși Virgil Rațiu, care a ales marele premiu la ciclul primar”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Ionela-Silvia Nușfelean.

Coordonatoarea cercului literar de la Palatul Copiilor, Ionela-Silvia Nușfelean ne-a mai explicat că săptămâna viitoare se finalizează și competiția Scrisori de Mai pentru ciclul gimnazial și liceal.

La ciclul gimnazial, tema a fost inspirată de cartea „Cocoșul care vestește zorile” scrisă de autorul maghiar Áron Gaál, în traducerea Melaniei Tîrziu.

Copiii au fost provocați să-i scrie cocoșului o scrisoare. Palatul Copiilor a primit de altfel, o carte cu autograf de la Áron Gaál. Clasele a VII-a și a VIII-a au fost invitate să scrie o scrisoare „poetului călător”, având ca punct de plecare poezia „Călător”, scrisă tot de Áron Gaál. A fost publicată în Revista Mișcarea literară, nr. 3-4/ 2004, fiind tradusă din maghiară de Dalma Székely.

La liceu tema a fost un pic mai gravă, dar ne-am consultat cu poeta Ana Blandiana și a fost de acord cu această opțiune. Pornind de la poezia „Două cruci” de Ana Blandiana, liceenii au fost invitați să scrie o scrisoare iubirii răstignite. Premierea va avea loc la Biblioteca Județeană, în cadrul evenimentului din 4 iunie, când va sosi la Bistrița, în calitate de invitat de onoare.

Încă se mai scriu scrisori foarte frumoase. Am găsit formula aceasta pentru că ni s-a părut adresabilitatea directă mult mai empatică – și cu textul, și cu autorul…”, a mai explicat Ionela-Silvia Nușfelean.

Cartea scrisă de Virgil Rațiu este, în fond, o risipă de idei fanteziste. O găsiți la Librăria Aletheia din Piața Mihai Eminescu și nu costă decât 10 lei. Citind-o, veți descoperi și voi că ascunde o neostoită plăcere a potrivirii cuvintelor, în cele mai neașteptate și ciudate moduri.

Virgil Rațiu a dedicat cartea nepoatelor sale Alma, Sofia, Dora, Simona (zise Aki, Sofi, Doki, Simo). 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.