10.7 C
Bistrița
luni, octombrie 14, 2024

FOTO/VIDEO: Voluntarii Petrus Italus Trust au animat cu povești Biserica evanghelică din Chiraleș

După zeci de ani de liniște, Biserica evanghelică din Chiraleș a revenit la viață: între bolțile edificiului au răsunat din nou tulburătoare acorduri de vioară. Voluntarii Petrus Italus Trust i-au invitat la povești pe toți cei care își doresc să dea o mână de ajutor asociației care s-a pus în slujba patrimoniului material și imaterial bistrițean.

Emoționantă întâlnire, ieri după-amiază, în curtea bisericii evanghelice din Chiraleș.

Aproape 100 de prieteni, oficialități, voluntari, profesori sau pur și simplu admiratori ai patrimoniului lăsat moștenire de străbunicii noștri au ascultat emoționați recitalul susținut de violonistul Claudiu Hontilă și pianistul Lucian Dușa de la Filarmonica din Cluj.

Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean a trecut într-o nouă etapă de funcționare în slujba patrimoniului material și imaterial bistrițean.

Voluntarii asociației au marcat printr-un eveniment noua etapă. Și-au dorit astfel să faciliteze o primă întâlnire cu bistrițenii interesați de activitatea și planurile lor de viitor.

Și-au dorit, totodată să ne reamintească importanța culturală, socială și economică pe care o are patrimoniul material și imaterial. Atât din perspectiva calității vieții comunităților locale, cât și din perspectivă turistică.

A fost o întâlnire caldă și prietenoasă cu o parte din voluntarii asociației. Dar și prilejul de a admira fotografiile realizate de Patricia Marina Toma – reunite sub titulatura Lapidarium. Acestea au surprins, în câteva instantanee emoțiile declanșate de explorările fotografei prin satele bistrițene…

Evenimentul a fost minunat completat de o degustare de vinuri de la cramele Jelna.

Biserica Evanghelică din Chiraleș nu este doar o locație excelentă pentru expoziții și concerte, ci și un loc cu o semnificație aparte pentru Petrus Italus Trust.

În iarna acestui an, mobilizați de fondatorul Cornel Ban, voluntarii care ulterior și-au regăsit pasiunile sub cupola Petrus Italus Trust – au pus umărul la organizarea unei intervenții rapide. Au reușit să pună în siguranță biserica evanghelică din Chiraleș. Fapt care a implicat o serie de lucrări și acoperirea costurilor aferente. În acest demers se regăsește începutul poveștii Petrus Italus Trust.

Impresionant: Voluntarii Petrus Italus Trust au restaurat, din banii lor și ai prietenilor, o adevărată „capsulă a timpului”, de o frumusețe ireală

Cum ne putem implica și noi în efortul de protejare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului material moștenit de la generațiile anterioare

Cel mai simplu ar fi să ne implicăm prin donații. Petrus Italus Trust derulează acum proiectul care presupune salvarea porților istorice din Bistrița. 

FOTO: Șase porți seculare din Bistrița și-au găsit deja „părinți adoptivi”!

Bistrițenii inimoși și conștienți de valoarea patrimoniului ar putea adopta câte o poartă. „Avem nevoie de donații și pentru acoperișul bisericii din Chiraleș, care ar trebui restaurat. La fel și jgheaburile care fac ca apa să pătrundă sub biserică, afectând structura ei. Suntem gata să semnalizăm fiecare donație cu câte o plăcuță care să certifice implicarea fiecăruia”, a explicat profesorul Cornel Ban.

Acesta a completat că se poate contribui și cu diverse servicii. „O firmă de construcții, de pildă, ne poate ajuta cu materiale.

Aș vrea să mulțumim celor de la Îndemânarea Cosntruct, care ne-au donat toată sticla specială pentru geamurile înlocuite. Este o sticlă groasă, care rezistă la impactul cu porumbei. A fost o economie mare de buget faptul că nu am mai cumpărat sticla specială pentru geamuri. Firmele de construcții așadar ne-ar putea ajuta cu materiale sau cu muncă specializată”, a mai spus Cornel Ban.

Cei care își doresc să facă donații pentru proiectele Petrus Italus Trust pot să o facă la BRD Group Societe Generale Sucursala Bistrița, Cont RO26BRDE060SV46964260600. 

Un alt mod prin care putem ajuta Petrus Italus Trust este să participăm la evenimentele lor. 

Profesoara Karina Ciuruș, de la Colegiul „Andrei Mureșanu” – membru Petrus Italus Trust – ne-a povestit că străbunicul ei, preotul Georg Wächter , a fost ctitorul bisericii evanghelice din Chiraleș.

A făcut donații substanțiale pentru pământul pe care s-a construit edificiul, dar și pentru un clopot.

De altfel, un amvon situat în stânga altarului reprezintă o altă donație pentru lăcașul de cult.

În anii 1907-1909, când s-a sfințit biserica – Georg Wächter a devenit și primul ei curator.

De ani de zile mi-am dorit și am simțit că se poate face ceva special cu biserica asta… Dar până acum am avut ghinion”, a povestit Karina Ciuruș.

Demersurile pentru salvarea edificiului au început acum 10 ani. Lucrurile s-au legat definitiv după ce Cristian Roth-Gross, de la Forumul Democrat German, a făcut o călătorie prin județ, pe urmele bisericilor săsești din județ. Fotografiile postate au atras atenția profesorului Cornel Ban. Așa le-a venit ideea de a încerca să salveze tot ce se poate la vechile biserici săsești.  

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ARIMAR Năsăud: Preiau mașina neînmatriculată și o primești înapoi cu numerele pe ea! Traduceri, asigurări și verificări – rezolvi rapid tot cu ei

Înscrierea unei mașini necesită timp, răbdare și pricepere la a completa actele necesare în fața autorităților....

SUPER OFERTĂ de toamnă: Superb Selection 2.0 TDI DSG, 4×4, 193 CP – în stoc, cu livrare imediată, are acum un Avantaj client de...

SUPER OFERTĂ de toamnă, la Skoda Bistrița - Materom: Superb Selection 2.0 TDI DSG, 4x4, 193 CP – în stoc, cu livrare imediată, are acum un Avantaj client de 6450 Euro!

Stewo Năsăud caută Asistent manager și reglor, Fan Courier angajează curieri din Sângeorz Băi, Aquabis are nevoie de instalatori

Stewo Năsăud are nevoie de un asistent manager și un reglor la mașinile de injecție, iar Aquabis caută instalator în Bistrița. FAN Courier angajează curieri puși pe treabă în Sângeorz Băi și Bistrița! NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Kreativ Metal & Colours și POLIMED Bistrița.