22.1 C
Bistrița
duminică, iulie 5, 2026

Frumusețea zonei Rodna-Valea Vinului, surprinsă într-o imagine de acum 130 de ani

O carte poștală rară, care surprinde frumusețea zonei Rodna-Valea Vinului, de acum 130 de ani, poate fi admirată în colecția Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud.

O carte poștală rară, aflată în colecțiile noastre, adresată de Ioan Gheție, omului politic năsăudean Ioan Ciocan, la Budapesta, în 1891, ilustrând frumusețea zonei Rodna-Valea Vinului”, explică într-o postare pe pagina de Facebook cei de la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.

Fotograful Alex Varga precizează, într-un comentariu, că poza e făcută la Stânca Dracului, exact lângă galeriile minei.

Profesorul Ion Ciocan (19.02.1850, Mocod – 06.09. 1915, Budapesta) s-a născut în familia învățătorului Andrei Ciocan și după primii ani petrecuți la Școala Trivială din Zagra și Școala Normală din Năsăud, și-a continuat studiile la nou-înființatul Gimnaziu superior românesc din Năsăud unde, în anul 1871, a obținut „testimoniul de maturitate” (diploma de bacalaureat) cu calificativul „eminent” – notează justete.ro.

A urmat apoi, ca bursier, cursurile universităților din Viena, Graz și Budapesta, întorcând-se la Năsăud în anul 1878 când a și fost numit profesor de gimnaziu și ulterior, în anul 1880, director al acestei instituții de învățământ, funcție pe care a păstrat-o până în anul 1898 când a acceptat propunerea de a prelua catedra de limba și literatura română a Universității Pazmany Peter din Budapesta.

Ion Ciocan nu a fost doar un intelectual de mare clasă și un dascăl vizionar, devotat profesiei căreia i s-a închinat, ci și un bun gospodar și un abil om politic transilvănean, fiind ales, în mod repetat, timp de aproape două decenii, ca deputat de Năsăud în Parlamentul din Budapesta”, potrivit sursei citate.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.