21.7 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

Ghinionul adus de nevastă! Dat dispărut de soție, un bârgăuan a fost găsit de polițiști și s-a ales și cu dosar penal

O ceartă conjugală i-a adus unui bărbat din Bistrița Bârgăului un dosar penal. Acesta a plecat de acasă în miezul nopții, iar soția l-a dat dispărut la poliție, întrucât nu reușea să-l contacteze. Polițiștii, sesizați de femeie, l-au găsit pe bărbat însă i-au făcut cu această ocazie și un dosar penal, pentru că conducea fără a avea permis de conducere.

Incidentul s-a produs ieri, în Bistrița-Bârgăului. Bărbatul de 41 de ani a dispărut de acasă în miezul nopții, iar soția, îngrijorată a alertat polițiștii, mai ales că nu reușea nici să își contacteze soțul.

Polițiștii i-au dat de urmă, însă i-au făcut și un dosar penal, pentru conducere fără permis:

„În baza sesizării, polițiștii au efectuat activități de căutare, bărbatul de 41 de ani fiind depistat pe baza localității de domiciliu. Din verificările polițiștilor a reieșit faptul că acesta ar fi condus pe raza localității un autoturism, fără a deține permis de conducere”, informează IPJ BN.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: