8.1 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Gloria 100 – Centenarul Clubului care a scris istorie și performanță. Iată programul

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea Gloriei Bistrița, echipa de fotbal de lungă tradiție, care astăzi nu mai există.

Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, înființat după aproape 100 de ani față de Fotbal Club Gloria Bistrița 1922, a preluat oarecum performanțele Gloriei vechi și duce mai departe tradiția, inclusiv la alte sporturi.

„Gloria 100” va fi sărbătorit prin meciuri și competiții de fotbal în tot orașul, inclusiv un meci al Elitelor versus Gloria Old Boys.

Iată mesajul organizatorilor:

Pentru a marca acest eveniment semnificativ pentru toți cei care au contribuit de-a lungul istoriei la evoluția și dezvoltarea Clubului Sportiv Gloria, precum și pentru toți iubitorii de sport și mișcare, vă invităm să fiți parte din familia ,,Gloria 100”, să trăim și să ne bucurăm împreună de fiecare activitate din cadrul centenarului.

Programul primei etape a Centenarului Clubului Sportiv reunește o serie de activități ale secției de fotbal.

  • 30 mai – 3 iunie: Centrul de Juniori Gloria, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean prin Departamentul de Educație Fizică și Sport și LPS Bistrița, organizează Campionatul de fotbal juniori ,,Gloria 100” pentru elevi/jucători nelegitimați.

Campionatul se va desfășura în 8 locații din județul Bistrița-Năsăud: Bistrița, Beclean, Năsăud, Maieru, Șieu, Feldru, Lechința, Prundu Bârgăului și va reuni aproximativ 1100 de elevi (86 de echipe)

  • 4-5 Iunie: Centrul de juniori ai Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud organizează Campionatul ,,Gloria 100” la jucători legitimați. Participă juniori de la toate categoriile de vârstă reprezentând cluburile și școlile de fotbal din județ.

Campionatul se va desfășura pe terenul sintetic de pe stadionul „Jean Pădureanu”, Școala Generală nr. 2 Bistrița, Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” Bistrița și Baza Alex. Participa aproximativ 800 de copii (45 de echipe)

  • 16 Iunie- ora 18:00: Întâlnirea emblemelor Gloriei Bistrița (1970-2010), pe baza Alex. Vor disputa un meci amical, foști jucători consacrați ai Gloriei, elite ai fotbalului care au făcut ca tribunele să tresalte la fiecare fază spectaculoasă și fiecare gol marcat pentru echipa noastră.
  • 17-19 Iunie: Cupa de minifotbal ,,Gloria 100”.
    Vor participa aproximativ 1000 de jucători (64 de echipe). Pe parcursul a 3 zile se vor disputa meciuri de fotbal pe baza Raoul, în data de 19 iunie, ora 21.00 fiind programată finala, unde cei mai buni jucători precum și cele mai bune echipe vor fi premiate.

17 iunie- orele 16.00-22.00
18 iunie- orele 09.00-22.00
 19 iunie- orele 09.00-22.00

  • 1 Iulie: Cupa Centenar ,,Gloria 100”. Evenimentul de final al secției „Fotbal” va reuni pe stadionul ,,Jean Pădureanu” componenți ai Ligii Elitelor, foști jucători ai ,,sportului rege” din România. Ei vor fi alături de noi într-un meci de ,,glorie”.

Programul zilei de 1 Iulie:

  • ora 14.00: Deschiderea porților stadionului ,,Jean Pădureanu”
  • ora 14.30-16.30: Premierea participanților Campionatului de fotbal juniori ,,Gloria 100” , înmânarea tricourilor și a medaliilor pentru jucătorii legitimați/nelegitimați.
  • Sesiune de poze și autografe cu Elitele fotbalului românesc și jucătorii consacrați ai Gloriei.
  • ora 17.00-18.30: meci caritabil între Echipa Parlamentarilor și Echipa Mediului de Afaceri din județul Bistrița-Năsăud.
  • 18.30-19.00: prezentarea și încălzirea echipelor
  • 19.00-21.00: meci Liga Elitelor cu Gloria Old Boys (Gloria – anii 1980-2010)

Foto/Info: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud/Facebook

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Clubul de fotbal Gloria Bistrița a fost fondat pe 6 iulie 1922 si a mai purtat denumirile de Ceramica, CS sau Progresul, iar până în 1990 a evoluat în eșaloanele 2 și 3 ale fotbalului românesc, având un interval de continuitate în Divizia B între anii 1975-1990 . Din 1964 până în 2013 la conducerea clubului Gloria Bistrița s-a aflat Jean Pădureanu (1936-2016), la început în calitate de vice-președinte și apoi de președinte al clubului. Sub conducerea lui, din anul 1990 până în 2011, Gloria Bistrița a fost echipă de prima ligă în România, reușind să cucerească trofeul Cupa României în 1994 și să mai joace o finală în 1996, cea mai bună clasare în campionat fiind locul 3 obținut la capătul sezonului 2002/03. În ianuarie 2013, Jean Pădureanu s-a retras din funcția de președinte devenind președinte onorific al clubului. Cu acest prilej denumirea Stadionului Gloria a fost schimbată în Stadionul „Jean Pădureanu”.
    Declinul sportiv și financiar al Gloriei Bistrița a început după 2010, ceea ce a dus la dizolvarea clubului în anul 2015. Astăzi, CS Gloria-Bistrița activează în Liga a 3-a de fotbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.