16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

ÎN SFÂRȘIT! Generală 4 va avea o sală de sport la standarde europene!

A fost aprobată finanțarea lucrărilor de reabilitare și extindere a Școlii Generale nr 4. Valoarea proiectului este de peste 20 milioane lei și lucrările vor dura aproape trei ani. Ce se va face:

De ani de zile, Școala Generală nr. 4 din Bistița aștepta ca cineva să se ocupe și de ea. Și în mod special, de Sala de sport.

În sfârșit i-a venit rândul!

La începutul anului a fost depus proiectul spre finanțare prin POR 2014-2020. La mijlocul lunii iulie, municipalitatea a fost informată că proiectul urmează să intre în etapa precontractuală.

Astfel, Generală 4 va intra, în viitorul apropiat în procesul de „înfrumusețare”.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Crearea de încă 5 noi clase. Astfel, în loc de 31 de clase în care încap 650 de copii, vor fi 36 de clase cu o capacitate de 900 de locuri.
  2. Reabilitarea/ modernizarea, echiparea și dotarea Sălii de sport a Școlii, în vederea funcționării și utilizării clădirii în cele mai bune condiții de siguranță pentru copii, conform standardelor europene.
  3. Amenajarea centralei termice amplasate la parterul clădirii în care e Sala de sport și refacerea racordurilor și branșamentelor
  4. Amenajare curte și spații verzi pe o suprafață de 10.111 mp.

Valoarea proiectului se ridică la 20.585.490,31 lei, din care 19.676.450,05 lei nerambursabili. Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!